O scrisoare „veche“ de un an… (V)

Scriu aceste rânduri cu câteva ore înainte de miezul nopţii de 31 decembrie spre 1 ianuarie. În ţară şampania a curs deja în cupe, iar îmbrăţişările şi urările de sănătate, prosperitate şi noroc îşi vor fi epuizat mesajul debordant de optimism şi voie bună.

Silviu Raţiu

Am avantajul fusului orar – mai ştiu pe cineva care a tras foloase colosale din aritmetica asta – şi cred că asta mă face să mă simt confortabil.

N-a fost chiar rău anul care se pregăteşte de plecare.

În primul rând, ne-a suportat pe toţi, cu bunele şi relele noastre. Şi Doamne, câte nu ni s-au mai adunat şi-n anul acesta pe răboj!? Am mai şi pierdut pe câte unii şi chiar că ne-am fi bucurat să fi fost cu noi. Cei mai mulţi. Dar nu e după cum vrem noi. Şi nici nu va fi ! Chiar dacă unora le-ar veni de minune. Să se poată după cum e pohta ce pohtesc.

Va fi – şi anul acesta – după cum va vrea Cel care ne-a adus până aici şi care ne va duce şi mai departe. Ai zice că e fatalism. Dar nu! E o privire realistă dincoace şi dincolo de bătaia pendulei.

Suntem risipiţi – o spun din nou, în doar câteva zile – în toate zările. E un fel de a zice: Libertate.

Libertatea de a ne mişca şi de a câştiga ceva prin mişcare. Spaţiu şi timp. Un spaţiu mai larg, mai însorit, mai luxos ori, pur şi simplu mai prietenos. Un timp mai senin, mai plin de energii ori, pur şi simplu un timp mai al nostru, al meu şi al familiei, al meu şi al prietenilor. Un timp mai plin şi care ne lasă loc şi de visare.

Unii se nasc liberi, alţii mor pentru libertate, iar alţii, mai norocoşi, o primesc. Şi unii, şi alţii, odata rămaşi în viaţă, avem nevoie să ştim ce să facem cu libertatea. Ca să putem rămâne plini de ea cât mai mult.

E o lecţie.

Deşi au trecut peste douăzeci de ani de la Revoluţie, mulţi dintre noi n-o cunoaştem. Sau o ţinem în mâini şi simţim că ne frige. Am arunca-o, doar să nu ne mai frigă în palme. Şi dacă te gândeşti că sunt alţii care abia aşteaptă clipa: arunc-o, s-o pot prinde, e bună investiţia: încă o libertate, pentru nimic.

Să spun că, cei mai mulţi o cunoştem doar din profil şi că, de obicei, profilul pe care-l ştim e cel întunecos?! Că o călcăm în picioare, mai cu seamă dacă e a vecinului!!?

A fost un bătrân care s-a trezit vorbind, la puţin timp după ce Revoluţia îşi consuma ultimele clipe de glorie euforică. ”Vor trece cel puţin două decenii ca poporul să se scuture de fantomele vremurilor de restrişte şi de condiţia de „stupid people”! Cu libertatea aia adevărată nu-i chiar aşa uşor!”.

Între timp, bătrînul a plecat dintre noi, dar vorbele lui ne mai vâjâie în urechi. Şi, culmea, dor la fel ca atunci. Sau, poate, chiar mai tare. Pentru că două decenii au trecut, dar noi n-am învăţat decât, poate, că trebuie să ne sculăm dis de dimineaţa ca să ajungem departe. Nu ştim cum e să ajungi mai „departe” şi ce să facem ca acel „departe” să nu mai fie chiar aşa departe. Nu ştim cum e să fi departe nici de ceea ce am lăsat în urmă, ne temem parcă să nu pierdem şi puţinul pe care, cum-necum, îl avem. Şi ştim prea puţin despre cum ar trebui ca să ne apropiem mai mult de ce ne-a fost dat să întrezărim după Anul Nou 1990.

Unii spun că ar mai fi de mers. Încă vreo douăzeci de ani. Că aşa au făcut şi alţii, în vechime, după ce au scăpat de robie.

Da, libertatea e tema noastră de casă şi pentru 2010!

Nu-i uşor cu ea, dar şi mai greu e fără ea!

Libertatea e atunci când nu te mai laşi minţit că e bine, iar ţie îţi fug arginţii (puţini, agonisiţi cu trudă) din buzunar în punga celui care tocmai te minte; libertatea e atunci când poţi şi vrei, şti să vrei şi ştii şi ce să faci atunci când nu ţi se oferă ce ai vrut cu îndreptăţire; libertatea e atunci când eşti lăsat să te bucuri de viaţă, dar şi când tu, la rândul tău, îl laşi pe cel de lângă tine să se bucure de viaţa lui.

Libertatea e atunci când ştii deluşi, chiar şi pe litere, bucuria de a o avea şi de a dărui şi altora.

A trecut de miezul nopţii peste Arad, e bine acum, petrecerea e-n toi.

Aici, la Montreal, oamenii încă alergă să prindă ultimul metrou – au şi cei de la metrou voie să ciocnească un pahar, acasă, nu!? – la „Depaneur” de la colţ – un fel de 1001 articole de urgenţă deschis zi şi noapte – mai poti găsi câte ceva de pus pe masă, dacă n-ai ştiut s-o faci din timp, cucoanele îşi aranjează şuviţele proaspăt coafate, iar domnii îşi şterg o ultimă scamă de pe smockingul-ul păstrat cu grijă, peste an. Sunt şi locuri unde lumea se pregăteşte de bal cu măşti, iar în vecini, o trupă de dansatori de flamengo promit o noapte de pomină. Străzile sunt, mirare, aproape pustii, iar pendula din turnul Primăriei – o clădire pe cât de masivă, pe atât de elegantă şi chiar graţioasă în prestanţa ei – îşi pregăteşte momentul de glorie. Ca-n fiecare an, oamenii vor privi spre ea cu nădejde, cu emoţie, cu bucurie.

Aşa trebuie că au făcut şi mulţi arădeni, acum cîteva ore.

Frumoasă noapte e Noapte cea lungă!

Aş zice că simt cum îmi cresc aripi. Chiar de-i departe, oraşul meu e aici, şi-l pot cuprinde într-un zbor cât o alunecare în vis. Oriunde e bine, dar ca acolo, acolo unde inima bate pentru „acasă”, nu-i nicicum.

Avem libertatea să alegem.

Eu am ales.

Şi dacă am făcut-o, aş vrea să ne bucurăm împreună.

Noapte bună, Arad!

La mulţi ani, arădeni!

P.S.

Sunt îndeosebi recunoscător celor care m-au citit în săptămînile de când am ales să-mi exercit libertatea de a gândi cu voce tare în coloanele acestui ziar al arădenilor… de pretutindeni.

Le mulţumesc pentru faptul că, citindu-mă, mi-au transmis un mesaj de solidaritate cu ceea ce am încredinţat frecvenţelor şi lungimilor de undă.

Le mulţumesc mai ales celor care mi-au adresat comentarii, dar nu pot să nu le mulţumesc şi celor care n-au făcut-o. O vor face mai târziu.

Vă doresc tuturor un an mai bun. Aşa cum e el acum, nou – nouţ, pare să ne dea speranţe.

Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dăruit în 2009 şi să nădăjduim că binecuvântările Lui nu se vor opri aici.

Multă sănătate, mult noroc, dar şi multă poftă de muncă – mai e ceva până să fie bine! -, cât mai multă dragoste unii pentru alţii, bună înţelegere şi pace!

În Montreal se apropie ora focurilor de artificii. Vor lumina calea Anului Nou.

La mulţi ani, 2010!

Aici, în Arad, pretutindeni!

comentarii