Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

O poveste

„Starbucks”, în Timişoara, sâmbătă după amiază… Forfotă mare, rumoare. Aburul cafelei stârneşte pofta de discuţii. Orice. Cât ţine cafeaua. De undeva, vocea nazală a lui Willie Nelson şi-un cântec – licăr de lumină: „Blue sky”.

Într-un colţ mai retras, el – spre optsprezece, îl simt aproape bărbat -, ea – şaisprezece, în mod sigur – femeia din ea dă semne de viaţă.

El – îndrăgostit. Citeşti întreaga poveste din felul cum o cuprinde cu privirea. Când şi când, o mângâiere scurtă pe braţul gol – adiere de petală stârnind fior de mătase lucioasă. Ea – leagă cuvinte în fraze vaporoase – nimicuri preţioase. Stânjenită? Nu! Cochetă.

E frumos acum, soarele blând de septembrie desenează umbre tot mai lungi, ca nişte mângâieri care să-i ascundă într-un joc tainic, numai al lor.

E bine acum – o secundă desprinsă din goana nebună a lumii – pare că drumul e neted, să-i ducă până la capătul lumii şi mai departe, dar ceva îmi spune că vor plânge. Curând.

Într-un colt umbrit, ori pe o bancă, oriunde, greu, sfâşietor, de neoprit. Izbăvitor.

Nu-i cere iubirii care se destramă să ştie cum să plângă. Să facă risipă de imaginaţie. Las-o, doar, să-şi verse lacrimile.

Să spele cerul cât să-l facă, din nou, albastru.

Silviu Raţiu

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.