Ziarul electronic al arădenilor

Nu te uita la fața omului. Un gând

silviu-ratiu111111111111111111121221-150x1501113Michel Petrucciani! Afectat din naștere de osteogeneză imperfectă – o boală genetică care face ca oasele să rămână fragile, iar în cazul lui l-a lăsat cu o statură de pitic -, a devenit unul dintre cei mai mari pianişti de jazz din generația sa, în ciuda faptului că, pentru el, cântatul la pian însemna dureri greu de suportat.

În ce mă priveşte, eu cred că Dumnezeu ni l-a trimis pentru ca, întâlnindu-l şi ascultându-i muzica, să-nvăţăm mai uşor ce-nseamnă versetul care zice: „Nu căutaţi la faţa omului…”. Adică, la înfăţişarea lui.

Oricine l-a văzut, doar, pe Michel Petrucciani ar fi putut să exclame – şi sunt sigur că n-au fost puţini cei care au şi făcut-o!-: „Ce o mai fi vrând şi piticania asta!?”.

Dar, pentru cei care au avut harul să-l şi asculte, eu cred că, dintr-odată, cerul a fost mult mai aproape.

Petrucciani a murit pe 6 ianuarie 1999, la 37 de ani!

De ce a plecat aşa repede?

Simplu.

Cei mai mulţi dintre noi nu vrem să-nvăţăm nimic. De la nimeni. Cu atât mai puțin de la un pitic. Și ce dacă îngerii îl mângâiau în timp ce el încerca să ne deschidă mintea trăgându-ne de mânecă, să nu ne ploconim în faţa celui care, zâmbind angelic, tocmai ce ne goleşte mintea de gânduri, inima de iubirea simplă de aproapele. Cum ar fi fost să fie, de pildă, un orb, un schilod, un zdrențăros, un tîlhar…

Dacă Dumnezeu îi iubește, cine sunt eu să n-o fac?

Silviu Rațiu 

Iunie, 2013

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.