Ziarul electronic al arădenilor

Nici măcar în tenis?…

Zilele trecute s-a răspândit în media internațională înregistrarea unui conflict ce a avut loc la finalul unui meci din turneul internațional de tenis de la Miami – eveniment de primă importanță în calendarul anual al acestui sport.

Doi corifei ai generației tinere – un grec și un rus, parcă – numai ce și-au terminat confruntarea sportivă – și se pregăteau să părăsească terenul. Totul bine și frumos până aici.

Numai că, ce s-a întâmplat de aici încolo este de natură să ne pună pe gânduri.

Pentru că, cei doi au ajuns să se certe ca la ușa cortului, să se insulte reciproc și chiar să se înfrunte fizic. A lipsit foarte puțin să se ia la bătaie. Doi cocoșei cu capsa pusă, gata-gata să pună de o partidă de pugilat.

Nu are importanță acum dacă și cine anume a avut dreptate în incidentului de la Miami! Cât lumea va fi lume, oamenii vor avea câte ceva de împărțit, vor fi întotdeauna momente de confruntare pentru că vor exista mereu unii care vor vrea să aibă mai multă dreptate decât ceilalți, să fie „mai egali” decât semenii lor. De aici, vor fi și dintre cei care se vor simți neîndreptățiți, lezați, care vor avea motive să se plângă și, de ce nu, să riposteze. Vorba marelui Toma Caragiu: „C-așa-i în tenis…”.

Problema a fost, este și rămâne modul în care se vor fi rezolvând aceste conflicte, dacă tot sunt ele inerente firii umane.

Și aici ne întoarcem la povestea noastră.

De când mă știu și mai ales de când am descoperit acest sport extraordinar – n-o să vă vină să credeți, am făcut lucrul acesta la un meci de „Cupa Galea” al echipei României, al cărei component de frunte a fost, în acel an, nimeni altul decât… Ilie Năstase – am fost cucerit de nota generală de eleganță și fair-play în care se desfășoară „ostilitățile” de pe teren și din afara lui.

Îmi aduc aminte că, la meciul cu pricina, ne-am nimerit câțiva ageamii care ne-am apucat să facem galerie echipei românilor așa cum o făceam la meciurile de fotbal în care juca UTA, adică zgomotos, mult prea zgomotos. Ne-a fost atrasă atenția în modul cel mai autoritar, dar și elegant posibil, să ne abținem, iar cei care au făcut lucrul acesta, în modul cel mai apăsat, au fost jucătorii însiși! Nu este lipsit de importanță să precizez că sancțiunea ce ne-a fost pusă în vedere era, pur și simplu, evacuarea din tribune!

OK, sunt de acord că, între timp, lucrurile s-au mai schimbat în privința „galeriilor” dar, lucru esențial, în tenis, părea că lucrurile se încăpățânau să reziste. Așa se face că nota dominantă a competițiilor pe care avem ocazia să le urmărim a rămas, parcă, aceeași: liniștea deplină este cea care guvernează tot ce mișcă în arenă, iar în afara ei, relațiile dintre sportivi păstrează o notă de cordialitate și respect reciproc.

Da, așa stăteau lucrurile până nu de mult.

Au apărut însă, treptat, semne că lucrurile sunt în schimbare. Și în tenis.

Chiar așa, de ce ar rămâne acest sport al gentelemanilor în afara fenomenului general de transgresare a societății mai degrabă către mahala decât către oazele de decență și civilizație din suburbiile clasei de mijloc din lumea (încă) civilizată?!

Aidoma altor domenii ale vieții sociale, și sportul a fost atins de nebunia vremurilor acestora tulburi și tot mai greu de înțeles. Suntem, vrem nu vrem, martorii, actorii – și uneori chiar victimele – unor evenimente despre care, doar cu câteva decenii în urmă, citeam prin romane de proastă calitate. Bătăi generalizate între „suporteri”, amenințări fățișe cu consecințe dintre cele mai grave, între tabere de ultrași, incidente provocate din iresponsabilitatea unora și neglijența criminală a altora.

Sigur, eram obișnuiți mai mult cu stadioanele de fotbal, cu sălile ce găzduiesc gale de box ori altfel de lupte mai mult sau mai puțin marțiale, cu arene ce găzduiesc sporturi așa zise „de contact” – locuri unde nivelul adrenalinei ajunge foarte repede la cote foarte ridicate.

Dar, oameni buni, și la tenis!?

Să nu mai fie pace nici în locurile pe bună dreptate numite „temple” ale unui sport ce strălucea, până nu de mult, în albul eleganței aristocrate dar mai ales, în albul păcii?! Sigur, pot să înțeleg că și în tenis a pătruns tendința de nivelare „democratică” ce se manifestă, de mai multe decenii de acum, ca un semn de revoltă față de aroganța celor cu nasul subțire și aere patriarhale.

De aici și schimbările ce s-au produs în aspecte deloc superficiale ale „sportului alb”, începând cu reguli de desfășurare a competițiilor și mergând până la deloc neglijabilul detaliu al culorii și al designului echipamentului sportivilor.

Ceea ce însă a rămas, până nu de mult, a fost eleganța elevată a gestului, a atitudinii, a modului de relaționare a sportivilor – să ne gândim doar la personaje de legendă cum sunt Pete Sampras, Bjorn Borg, Roger Federer și câți alții – în general, filozofia cu care competitorii au căutat să transpună în conduita lor – pe teren și în afara lui – spiritul extraordinar al olimpismului dintotdeauna.

Iar acum, iată, doi corifei ai generației „de mâine”, confruntându-se ca doi tăurași înfierbântați sub privirile placid neputincioase ale unor oficiali derutați și încurajați de tăcerea complice a unor tribune deloc plebee. Și ce e mai neplăcut este faptul că, până la ora când scriu aceste rânduri, nu am găsit vreo reacție oficială asupra incidentului.

Să ne așteptăm oare, ca mâine, la încăierări în tribunele de la Rolland Garros, sau de la Wimbledon?

Sau, de ce nu, la bătăi generale într-un turneu de șah?

Ce cred eu este că ar fi nevoie ca cineva – unul, sau mai mulți – să pună piciorul pe frână.

Până ce nu va fi prea târziu.

Silviu Rațiu

Martie, 2018

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.