Conform „Historia Domus” a parohiei din Aradul Nou, comunitatea de aici avea deja în Banatul imperial venituri din dreptul de a ţine târg.
Însă, în anul 1782, Sigismund Loväsz de Eötvenes a cumpărat dreptul de a ţine târg, preluând această sursă de venit, precum şi 100 de jugăre de piaţă.
Comuna a încercat în repetate rânduri să recapete legal dreptul de a ţine târg, dar în zadar. Începând cu 1812, în Aradul Nou erau, annual, trei mari târguri (iarmarocuri): la 1 martie, 16 iunie şi 18 octombrie.
Târgul săptămânal, care de cele mai multe ori avea loc marţea, câteodată şi vinerea, era însă cel mai important.
Anton Valentin, ziaristul, istoricul şi omul de ştiinţă originar din Aradul Nou, scria: „Târgul săptămânal din Aradul Nou era o curiozitate. Pe lângă abundenţa produselor agricole şi meşteşugăreşti el oferea şi un tablou colorat al porturilor celorlalte naţionalităţi şi al şvabilor bănăţeni.
Comunităţile pur germane ale regiunii: Engelsbrunn, Schöndorf, Traunau, Guttenbrunn, Wiesenhaid, Kreuzstätten, Segenthau şi Saderlach reprezentau, împreună cu cei din Aradul Nou, toate dialectele din spaţiul german sud-vestic. La acestea se adaugă conversaţii în română sau sârbă, maghiară, bulgară, un amalgam de limbi. Banatul oglindeşte amestecul variat al popoarelor ce au trăit în vechea monarhie şi care, acum, în condiţii schimbate, convieţuiesc paşnic, influenţându-se reciproc”.
Despre felul cum arăta târgul săptămânal în perioada dintre cele două războaie mondiale, Bertha Wagner spunea: „Între grădina cu hamei (Hopfengarten) şi statuia Sfintei Treimi stăteau, până la drum, căruţele cu diferite cereale, lemn, lemne de foc, cărbuni, fân, paie, etc. După monument, spre Arad, urmau vânzătorii de fructe. Dacă nu-şi vindeau marfa până la prânz, ei mergeau de pe o stradă pe alta, lăudându-şi marfa cu voce tare.
Pe cealaltă parte a străzii oferta era mai bogată: de la uliţa Spitalului (Lugojului) până la magazinul de textile, erau mărfuri care se vindeau la bucată: sticlă, porţelan, găleţi, linguri, furculiţe, mânere pentru unelte, mături, ş.a.m.d.
De la magazin, până la strada Bäckern (Brutarilor – Cibinului), era zona meşteşugarilor, care-şi expuneau marfa pe standuri, adică o masă pliantă care avea pe ambele părţi două stinghii acoperite, iar deasupra o prelată. Când vremea era frumoasă, lateralele rămâneau deschise. Corturile şi mesele erau transportate la târg de către ucenici pe căruţe cu două roţi.
Între strada Bäcker şi Biserica Catolică se putea mânca la tarabe care vindeau mâncare; friptură ţigănească, gulaş de vită, paprikaş de porc, cârnaţi fierţi sau prăjiţi, clătite, turtă dulce, cornuri, covrigi, ş.a.m.d. Uneori veneau chiar şi turci din Ada-Kaleh cu halva.
Zona dintre strada Bisericii (Popa Şapcă) şi strada Rosalien (Ana Ipătescu) era împărţită astfel: în partea din faţă a castelului erau cinci rânduri de salcâm, care în zilele fierbinţi de vară ofereau adăpost de soare. Aici stăteau, până la intrarea castelului Nopcsa, cei din Aradul Nou cu legume proaspete şi femei din localităţile germane vecine cu produse din lapte, ouă şi carne de vită conservată.
O zonă de sub copacii de lângă şanţ era pentru vânzarea păsărilor de curte. De la intrarea în castel, până la capătul străzii cu salcâmi, pe braţe de paie erau aşezate raţe, gâşte şi curcani cu picioarele legate.
Următoarea zonă, până la strada Rosalien (Ana Ipătescu), era rezervată legumelor: ardei, castraveţi, păstârnac, ţelină, ceapă, usturoi, varză, dovleac, etc. De la începutul perioadei de pus murături, până toamna târziu, erau clădiţi munţi întregi de legume.
Bulgarii din Vinga erau specialişti în ardeiul iute, cea mai bună varză albă şi roşie o aveau cei din Glogovăţ, cei mai buni cartofi cei din Zădăreni ş.a.m.d.
Toate produsele erau aduse la piaţă cu căruţele; rar se puteau vedea însă şi care cu boi care erau mânate de români sau sârbi. Mai trebuie menţionat faptul că târgul săptămânal de animale se ţinea pe pajiştea din faţa cimitirului (acum staţie de benzină)”.
sursa: Doru Sava, Aradul Nou, Mureşel – Istoria unui cartier – Povestea unei lumi, Editura Tiparniţa, Arad 2011
