Târgul şi piaţa
Dincolo de schimbul de mărfuri, specific economiei de subzistenţă a ţăranilor, târgurile anuale şi pieţele săptămânale reprezentau şi reprezentă şi azi una din importantele ocazii de socializare, în care oamenii din satele învecinate au ocazia să se întâlnească, să comunice, să stabilească anumite legături.
Un punct de întâlnire al oamenilor din satele aflate pe cursul inferior al Mureşului, pe malul sudic, era chiar târgul din Secusigiu, care, în perioada 1844 – 1940, s-a ţinut de trei ori pe an, în 25 ianuarie, 27 iulie şi 23 octombrie.
Alături de acesta, în zonă, mai erau târgurile de la Periam, Semlac şi Arad.
Givanul
Tot o formă de socializare era şi givanul, care se ţinea duminica şi la sărbători. Atunci, după masa de prânz, oamenii obişnuiau să se adune la colţul străzilor, să stea şi să discute.
Şezătoarea
În Secusigiu românii, influenţaţi de nemţi, stăteau mai mult fiecare la casa lui. Vecinii se adunau totuşi la desfăcut porumbul: „să ajutau iarna când sfărmau porumbul, că nu ierau maşini aşa, la noi pă jelău s-o sfărmat” – Cornelia Muntean.
Claca
În trecut, clacă se făcea la treierat. Cum se treiera acasă, fiecare gazdă dădea lucrătorilor răchie şi mâncare bună. Ulterior, claca cu vecini şi rude s-a mai făcut când s-a construit vreo casă sau vreo anexă gospodărească. Atunci oamenii ajutau la cărat pământul, la zidit şi acoperit. Tradiţia cerea şi de data aceasta să fie omeniţi şi să li se întoarcă ajutorul.
Hora sau jocul satului
Duminică după masa şi la sărbători (Crăciun, Paşti, Rusalii etc.) în sat se făcea horă. La început jocul s-a organizat în curtea bisericii, apoi a fost mutat în piaţa din faţa bisericii iar după ce s-a construit Casa Naţională s-a ţinut în sala mare a acesteia: „Încă când io am fost nu chiar fată mare, cum să zâce la noi, era jocu’ acolo înde-i piaţu’ şi atunci s-o gătat căminu’ şi atunci s-o trecut la cămin” – Cornelia Muntean.
În perioada interbelică muzica era asigurată de un taraf de lăutari din sat, care erau angajaţi să cânte tot anul. Ei erau plătiţi de feciori cu grâu şi porumb. Angajamentul se făcea la Sfântul Gheorghe. În acea vreme jocul începea pe la ora 14.00. Tinerii după ce ieşeau de la biserică mâncau şi se duceau la joc. Ulterior a început la ora 17.00.
Fetele erau băgate în joc la 16 ani, la câte o sărbătoare mare. Ea trebuia să-şi câştige fecior, care să o joace. Repertoriul local de dansuri în perioada interbelică, a fost alcătuit din jocuri lente şi jocuri vioaie, cele mai multe, precum „De mână”, „Întoarsa”, „Pe loc”, „Ardeleana”, „Romanca”, „Bradul”, „Lenţa”, „Sorocul Mare”, „Sorocul Mic”, „Duba”, „Tudorica”, fiind dansuri de perechi.
Pe lângă acestea, în sat s-a mai jucat „Sârba” şi „Hora”, în cerc, şi ocazional două jocuri bărbăteşti, „Căluşerul cu botă” şi „Bătuta”.
Prin 1938 se juca „Întoarsa“, „Întoarsa tare“, „Pă loc“. „Lenţa“ era la urmă, când băieţii săreau şi făceau figuri“ – Viorica Ardelean, fostă dansatoare.
În perioada comunistă, atât la horă (jocul duminical), cât şi în spectacolele de scenă s-a jucat „Sorocu“, „Întoarsa“, „Dă mână“ şi „Hora“ sau „Lenţa“.
Chiar dacă nu existau reguli precise în acest sens, prestigiul vârstei le dădea unora dreptul să joace lângă muzică: „Cei care erau mai în vrâstă să îmbrăcau cu cioareci dă şubă şi cu cizme şi atunci băteau pă cizme dă numa şi atunci să duceau acolo lângă bină“ – Viorica Ardelean.
Jocul satului sau hora s-a ţinut până prin 1973. Muzica a fost asigurată şi în această perioadă de muzicanţi din sat. Aceştia au fost Petru Bută – taragot, Gaismann din Sânpetru German – trompetă, Zaharia Beţu – saxafon, Carol Lucaci – tobă, Romică Ardelean – acordeon. Alături de aceştia mai cânta Traian Bută, la vioară.
Balurile
Iniţial, nu a fost decât un singur bal în Secusigiu, cel de Bobotează. El s-a menţinut, fiind considerat de românii din Secusigiu, ca cel mai important bal: „Şi balurile dă Ion, balul dă Bobotează din 6/7 noaptea şi atunci cu damigeana dă 3 l, dă 5 litri duceau vin, răchie şi mai trăgeau“ – Cornelia Teuca.
Mai târziu au început să se organizeze baluri şi la alte sărbători, de pildă la Crăciun. De asemenea, s-au organizat şi numeroase petreceri la care se adunau studenţii secusigeni.
Ruga
Hramul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a început să se ţină în Secusigiu într-o formă mai specială după venirea preotului Horea Ştefan în sat. Înainte nu s-a făcut nici rugă nici „tăierea colacului”.
Azi slujba religioasă se face cu mai mulţi preoţi. Actualul preot a introdus datina sârbească a tăierii colacului, ca la Munar şi la Satu Mare. Ca urmare, pentru sărbătoarea de hram se face un colac mare şi după ce se termină serviciul religios se înconjură în procesiune biserica cu colacul, crucea şi praporii. Apoi colacul este tăiat de preot şi se consumă. Credincioşii sunt serviţi cu prăjituri şi suc.
sursa: Doru Sinaci, Rodica Colta – Secusigiu. Monografie
