Nunta este o adevărată sărbătoare în viaţa satului, unde se întâlneşte cântecul unor vestiţi lăutari, unde se spun glume, se aud multe strigături, care au rolul de a crea bună dispoziţie, dar şi de a corecta unele defecte ale oamenilor.
La Birchiş, la nuntă, se cântă un cântec trist miresei, dar deosebit de frumos, deoarece mireasa îşi părăseşte familia, pe cei dragi (mamă, tată, fraţi, surori), pornind pe drumul necunoscut al vieţii cu alesul inimii.
În „Cântecul miresei” se întâlneşte un lait – motiv care se repetă după fiecare vers al cântecului, „lenaşândai, am fecioarã”.
Cântecul se se cânta pe vremuri, când nunta ţinea două zile, în trei momente ale nunţii: când se mergea la biserică, când se striga darul naşului pentru miri şi la tăiatul crengii.
„Doleşii” sunt persoanele care invită oamenii la nuntă, iar „givărul” este persoana care se ocupă de bunul mers al nunţii. Ei au o ţinută specială. Doleşii au câte un prosop pe un umăr cusut cu motive florale sau ţesut în război, iar givărul are două prosoape aşezate pe ambii umeri în formă de cruce.
„Uspătonii” (invitaţii) miresei se adună la mireasă acasă, iar invitaţii mirelui se adună la mire acasă. Mirele împreună cu invitaţii săi pornesc spre casa miresei, unde sunt aşteptaţi de invitaţi.
Givărul este cel care cere ca mireasa să iasă din casă şi să vină la “ciubăr” (un vas mare din lemn cu apă şi un buchet de busuioc). Înaintea apariţiei miresei, vin pe rând două fete, pe care mirele nu le acceptă.
Când apare mireasa se aşează lângă mire în faţa ciubărului, ia buchetul de busuioc din ciubăr şi stropeşte în aer în semnul crucii, apoi pe fiecare invitat în parte. Primul care iese la ciubăr este mirele, apoi naşii, rudele, apoi restul invitaţilor.
Fiecare invitat lasă bani lângă ciubăr. După ce ultimul invitat a fost stropit cu busuiocul, givărul şi mireasa iau ciubărul şi golesc apa la rădăcina unui pom tânăr din grădină.
Se duc împreună în casă şi se cântă cântecul miresei:
Ienaşândai am fecioară
Hai mirei cu bucurie
Să luaţi sfânta cununie
Să va fie pe vecie
Ienaşândai am fecioară
Ienaşândai am fecioară.
Naşul spune „Tatăl nostru”, după care spune cuvintele:
„Dumnezeu să ne ajute în calea în care am plecat”. Se merge la biserică. Naşul o conduce pe mireasă, iar naşa pe mire. Lumânările sunt duse de un băiat şi o fată (o pereche de tineri necăsătoriţi).
Are loc sfânta cununie, după care se merge la mireasă acasă, unde se serveşte o gustare şi se dansează până la miezul nopţii. La miezul nopţii se strigă „cinstele” miresei, adică se dau darurile miresei. Prima dată cinsteşte naşul.
Darul naşului se dă însoţit de cântecul miresei:
Ăsta-i darul naşilor
În cinstea mireilor
Ienaşândai am cumătru
Ienaşândai am cumătru
Sus în vârful cinstei ei
Scris îi dorul miresei.
Ienaşândai am cumătru
Ienaşândai am cumătru.
Iar la poala cinstei lui
Scris îi dorul mirelui.
Ienaşăndai am cumătru
Ienaşândai am cumătru.
Mirii primesc daruri şi bani de la părinţi, rude şi restul invitaţilor.
Doi „uspătoni” strigă „cinstile”, adică spun cu voce tare darurile primite şi din partea cui sunt. După ce ultimul invitat i-a „cinstit” pe miri urmează jocul miresei („pe groşâţă). Invitaţii miresei o dansează numai pe mireasă.
Pe vremuri, invitaţii miresei aduceau prăjituri şi ţuică la nuntă, pe care le serveau după jocul miresei.
Doleşii mirelui luau mireasa şi plecau la el acasă cu ea. Acolo se tăia creanga. Adică, duceau mireasa până la măr, în grădină şi o legau la ochi cu „balţul”.
Mirele taie crengi din măr pe care le aşează în şorţul miresei. El fuge şi se ascunde, iar mireasa trebuie să-l găsească.
La tăiatul crengii în grãdină se cântă cântecul miresei:
Ienaşândai am cunună
Aşa-i rându feciloru
Ca şi rându mereloru
Până-s meră micucele
Stau în creangă cituşăle
Când merăle să mărescu
Pică jos şi putrăzăscu
La nime nu trăbuiescu.
Ienaşândai am cunună.
După ce mireasa ajunge în casă, femeile îi schimbă costumul. Se înlocuiesc „banii de pe cap” de fată cu cei de nevastă (de femeie căsătorită).
La mire acasă se strigă darurile pentru băiat, se dansează din nou mireasa, o scot din nou la ciubăr, dar îmbrăcată în noul costum de nevastă.
Nuntaşii se veseleau până dimineaţa.
sursa: Birchiş – schiţă monografică, Domnica Florescu, Editura Mirador 2008
