La muncă şi în zile lucrătoare, bărbaţii se îmbrăcau în pantaloni strânşi din in, ciorapi de lână şi saboţi (papuci), jachete din postav albastru şi pălărie neagră sau căciulă de blană.
În zilele de duminică sau de sărbători ei purtau jachete strânse din stofă (postav), pantaloni albaştri strâmţi, de stofă pentru cizme şi câte o vestă. La cei de condiţie medie vesta avea nasturi din plumb, la cei înstăriţi nasturii erau de argint. Bărbaţii mai purtau duminica o pălărie neagră din fetru de lână de oaie.
Încălţările erau cizme înalte, cu carâmb strâmt, din piele lustruită; iarna, jachetele/scurtele purtate din stofă/pânză erau căptuşite cu blană subţire de oaie, iar acoperământul era o căciulă de blană.
Pe vreme furtunoasă se purtau paltoanele ardeleneşti „Kepernek”, de la mic la mare.
În vremurile de demult, locuitorii purtau vestoane/tunici albastre din ţesătură, cu poalele până peste articulaţiile genunchilor cât şi paltoane cu guler până la jumătatea corpului, care au ieşit din obicei din cauza costurilor ridicate.
Meşteşugarii se îmbrăcau în zilele lucrătoare şi la muncă cu haine purtate, pantaloni şi veste, iar dacă nu lucrau se îmbrăcau curat şi îşi luau pe ei şi un veston.
Duminica şi în zilele de sărbătoare se îmbrăcau sobru, în haine civile, aşa cum se purta în fiecare oraş, cu mic, cu mare.
Femeile (ţărăncile) se înveşmântau, în zilele lucrătoare şi pe timp de vară, în haine din pânză de in albastră, imprimată şi cu rochii de brocart albastre, cu laibăre asortate, cu picioarele goale în papuci (saboţi) iar pe timp de iarnă în rochie moltin, din stofă uşoară de Ardeal, de culoare gri – închis, cu veste asortate, cu ciorapi de lână şi cu pantofi.
Femeile purtau părul prins înspre spate în mod specific, cu o coadă aplatizată, înfăşurat cu pânză subţire.
Duminica şi în zilele de sărbătoare obişnuiau să se îmbrace astfel: în perioadele de post, a zilelor de doliu, cu veston din pânză de culoare albastru Francisc, cu vestă şi fustă sau rochie asortate, cu năframă neagră şi cu bonetă generos brodată, din dantelă de atlas, cu marginile late mari, îndoite lateral înspre spate.
În rest, însă purtau năframe albe de Parkal, cu baticuri „Kattun” (specific pentru Aradul Nou, peste năframă se purta un fel de moţ făcut din batic) albe cu modele de floricele mici, după modele proprii, apoi fuste din Parkall, uneori din mătase, mai apoi rochii din pânză albastre şi negre, şi acestea din atlas, la gât diverse eşarfe din mătase sau lână, de culori diferite, legate la spate, bonete albe garnisite cu dantelă.
Fetele obişnuiau să poarte şi în loc de „ziz” (moţul specific) de pânză şi rochii din catun nişte sarafane unicolore. Încălţările erau de obicei pantofi din material albastru.
Uneori fetele mergeau numai cu vesta peste bluze cu mâneca lungă, la nunţi şi la botezuri.
De asemenea, fetele purtau o cunună simplă de flori deasupra frunţii, prinsă cu agrafe dinspre dreapta spre stânga, făcută din floricele albe şi din frunze verzi, artificiale.
sursa: Doru Sava, Aradul-Nou, Mureşel – Istoria unui cartier – Povestea unei lumi, Editura Tiparniţa, Arad 2011
