Viticultura a constituit pentru păulişeni nu numai o ocupaţie, ci şi un mod de a trăi, cultivând din generaţie în generaţie cu multă pasiune şi dăruire viţa-de-vie.
Aceasta şi-a păstrat modul tradiţional de organizare încă din perioada feudală, funcţionând cu rezultate bune şi după atacurile filoxerei (1885).
Activitatea propriu-zisă în vie (săpat, legat, stropit, recoltat) era organizată de către administrator, care purta denumirea de „vinţeler”, acesta preocupându-se de asigurarea forţei de muncă, de pontajul şi plata oamenilor.
Unii proprietari din Păuliş deţineau suprafeţe mari de vii, Birtolon Aurel, Birtolon Ştefan (Baraţca), Neferu Dumitru, dr. Fabian, Karossy Etelca, Ambruş Octavian, Bohn Carl, Miatovici Victor, Givulescu Octavian, Mănăstirea Sârbească Bezdin, Schmidt Francisc, Acs Alexandru, Bănărescu Marin, Cimpoieru Liliana, Schultz Iohan şi alţii, care aveau pe deal colne, conace, vile pe care le foloseau pentru cazarea forţei de muncă şi prelucrarea strugurilor.
Trebuie să arătăm de asemenea că „vinţelerul” administra întreaga suprafaţă de vie a proprietarului, aducea forţă de muncă „ziuaşi” din localitate sau din satele învecinate Chesinţ, Cicir, Sâmbăteni etc.
Plata pentru lucrările efectuate în vie se făcea ziuaşilor o dată pe săptămână, de obicei sâmbăta, cu sume cuprinse între 20-30 lei (stropit), lista se prezenta de către „vinţeler” proprietarului în cursul săptămânii.
Programul de lucru pe deal la vie se desfăşura de la orele 7.00 până la orele 18.00, cu o pauză de masă între 12.00-13.00; ziuaşii care erau din localitate mergeau seara acasă, cei din satele învecinate dormeau la colne sau mergeau acasă pe jos.
Pentru stropitul viilor erau amenajate pe deal căzi din beton, iar apa pentru stropit se aducea de către cei care aveau vii, cu căruţele trase de boi sau cai.
Paza viilor era bine organizată de către un comitet de conducere, care se alegea dintre marii proprietari de vii sau dintre „vinţelerii” capabili şi cu spirit de iniţiativă. Aceştia alegeau un preşedinte.
Taxa pentru pază se stabilea în funcţie de suprafaţa de vie deţinută şi de puterea economică a proprietarului.
Dintre paznicii care au fost recunoscuţi de săteni pentru seriozitatea păzirii recoltelor de struguri amintim: Boşneag Gheorghe, Arsici Ioan, Vereş Lajos, Bondan Johann, Bradin Teodor, Vanciu Vasile.
În pivniţele colnelor, conacelor, vilelor, precum şi în casele ţărăneşti din Păuliş, Baraţca şi Cladova se desfăşura o bogată activitate toamna la storsul strugurilor, folosindu-se obiectele tradiţionale din lemn (moară de măcinat, storcător, şăitău, etc.).
Vinurile erau lăsate pe drojdie până după Bobotează, apoi se trăgeau, făcându-se prima stabilizare.
În perioada colectivizării, precum şi prin preluarea unor terenuri de pe deal de către stat, respectiv IAS Baraţca, suprafeţele de vie s-au comasat, au început să dispară colnele, căzile din beton pentru stropit.
Culesul viilor era o sărbătoare, motiv de bucurie că s-a reuşit ca recolta să fie depozitată în perioada optimă cuprinsă între 10-20 octombrie. Se avea în vedere cantitatea de zahăr acumulată de struguri pentru ca vinul să fie de o calitate bună, în vederea păstrării în condiţii optime.
O altă activitate distinctă se desfăşura de către viticultorii din Păuliş şi Barațca. Ei produceau viţă altoită, care era foarte căutată în podgoriile din Oltenia, Muntenia şi Moldova.
La Baraţca s-a format o adevărată şcoală de producţie a viţelor altoite, acestea necesitând, în special, un sol nisipos din zona de câmpie sau lunca Mureşului.
Pregătitul viţelor pentru altoit (portaltoiul şi altoiul) altoitul, forţatul, plantatul, recoltatul şi clasarea viţelor necesitau o pregătire calificată.
Aici s-au remarcat în mod deosebit unii specialişti ca: Umbrich Emerich, Miloş Gheorghe, Boşneac Gheorghe, Iovescu Gheorghe.
Această activitate de producere a viţelor altoite a luat o amploare mai mare în perioada comunismului, la IAS Baraţca, CAP Păuliş, CAP Sâmbăteni.
sursa: Petru Nicoară, Tatiana Tudur, Cornelia Foster – Monografia comunei Păuliş, Editura Mirador 2010
