După 1920, a fost adoptat şi în Gai un nou mijloc de locomoţie individual, ieftin şi rapid: bicicleta.
Chiar dacă la început a fost privită cu neîncredere ca orice noutate, bicicleta a devenit în scurt timp, un lucru obişnuit şi necesar.
Deşi forma şi configuraţia de bază a cadrului, roţilor, pedalelor, şezutul şi ghidonul, existau încă din 1885, când a fost construit şi primul model cu lanţ, în Gai, primele biciclete, de producţie germană, marca Adler, au apărut abia în perioada interbelică.
Corespunzător unei ordonanţe a Primăriei, proprietarii, trebuiau să le înscrie la poliţie, bicicletele putând fi folosite pe drumurile publice, doar după obţinerea unui bilet de liberă circulaţie.
În Gai, înainte de 1950, numărul lor era încă mic. O astfel de bicicletă, de damă, avea medicul generalist dr. Camilus Drucker, pentru vizitarea pacienţilor săi.
În 1929, Primăria municipiului a reglementat situaţia bicicliştilor stipulând printr-un act normativ special obligativitatea înregistrării lor la poliţie şi a montării numerelor de înmatriculare pe cadru şi apărătoarea din spate a bicicletei.
Interdicţiile aplicate bicicliştilor se refereau la viteză, care nu putea depăşi 15 km/oră, circulaţia pe trotuare, parcuri, alei sau rezemarea vehicolelor de arborii străzilor.
Bicicletele trebuiau să fie echipate cu frâne eficiente, aparat de iluminat pe timpul nopţii şi pentru semnalizare sonoră, care putea fi auzită de la 50 m.
De asemenea se interzicea bicicliştilor să circule fără a avea o mână pe ghidon, să ridice picioarele de pe pedale, să transporte pe vehicol persoane, peste numărul locurilor arătate de fabricant.
Dacă circulau în grup, aveau obligaţia să pedaleze în şir, unul după altul, pe partea dreaptă extremă a străzii, în sensul de mers.
În 1948, în Arad, la preschimbarea numerelor de ordine şi a foilor de circulaţie s-au prezentat peste 20.000 de proprietari de biciclete, la o populaţie de 87.291 locuitori. În această perioadă se înregistra, zilnic, pe strada Bisericii, circulaţia a 450 biciclişti, iar pe strada Poetului circulau 20 biciclişti.
După 1950, bicicletele Move şi Mifa, iar mai târziu Tohan se găseau expuse şi în magazinele mixte locale devenind principala formă de transport a navetiştilor găieni, de toate vârstele. Tot atunci, au fost la modă motoarele Dongo, care, montate pe roata din spate a bicicletei, o propulsau într-un zgomot infernal.
Prin Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al regiunei Arad nr 26/27 noiembrie 1952, toţi proprietarii sau deţinătorii de biciclete, triciclete şi vehicole cu tracţiune animală, destinate cărăuşiei publice, erau obligaţi ca până la sfârşitul anului, să înscrie vehicolele respective pentru a primi numărul de ordine şi actul de circulaţie care acordă dreptul de a circula pe drumurile publice.
sursa: Monografiile oraşului Arad, Cartierul Gai, volumul I. Prof. Horia Truţă
CITITI SI: Monografii: Căruţa şi trăsura în Gai
