Costumul popular din Şicula este foarte reprezentativ pentru zona Aradului. Acest costum iese în evidenţă prin numeroasele componente care îl alcătuiesc şi mai ales prin diversitatea culorilor.
Merite deosebite în studierea acestui costum popular şi faptul că acesta a fost făcut cunoscut în ţară şi în lume au etnograful Tereza Mozez şi etnofolcloristul Ioan Bradu.
Costumul a fost purtat pe scenele lumii şi de îndrăgitele interprete de muzică populară Florica Bradu, Cornelia Căprariu Roman şi Rodica Ardelean.
Recent, a fost pus în lumină şi costumul bărbătesc, de tânărul interpret de folclor Ciprian Gabor.
Portul popular feminin
Pe cap se punea un cerc cu oglinzi cumpărat, în general, de la Pâncota sau Arad, iar părul era împletit în două cozi şi legate la spate sub forma unui coc sau era făcută o singură coadă numită „chică” şi legat jos cu „pană” (un ornament).
Această a doua aranjare se făcea de obicei la marile sărbători, fiind considerată cea mai elegantă şi o purtau de obicei fetele mari.
La femei, părul era împletit „în două cozi” care erau legate în „conci”. Acestea ţinea baticul ridicat, ceea ce era un semn al căsătoriei.
La sărbători şi duminica, la biserică, femeile tinere îşi împleteau şuviţe de păr care erau peste tâmple şi se numeau „julufi”. În restul zilelor, pieptănătura era simplă.
Fetele după ce se măritau purtau „cot pe cap”, în urechi aveau cercei, iar la gât se punea zgardă şi salbă.
La Şicula, salba era construită din trei rânduri de bani de argint cu tazle, pe bani fiind gravat pe faţă chipul Mariei Tereza, iar pe verso chipul lui Iosif al II-lea.
Zgarda era realizată din mărgele viu colorate şi se făcea acasă de fetele şi nevestele ce o purtau, fie era cumpărată de la Ineu sau Pâncota.
Femeile purtau spătoi, ţesut în război şi cusut cu acul, cu mâna, iar pe mâneci avea modele cu „trei ocoale”. Acestea erau motive geometrice.
La „pumnari” dominau culorile roşu şi albastru, la tinere, iar la femeile mai în vârstă negrul.
Pe piept, uneori erau ţesute diferite modele, alteori erau simple. Aceste spătoaie erau făcute din „pânză cu chinar” ţesută.
Pânza cu chinar este o pânză ţesută în dungi şi rezultă din „învârstarea” urzelii cu un fir mai gros, folosit la anumite intervale.
Această pânză apare doar în bazinul Crişului Alb, fiind utilizată în mod special la Ineu, Bocsig şi Şicula.
Poalele erau croite din 6 laţi de pânză ca şi spătoaiele. Se terminau cu tazle sau cipcă. Puteau fi colorate sau în alb. La Şicula poalele erau colorate mai ales în partea inferioară, cu modele în roşu la fete şi femeile tinere şi negru cele mai în vârstă.
Pe la jumătate, poalele erau cusute cu cipcă, iar la bază erau croite şi aveau „colţi de mătase”. Acest tip de poale se numeau „poale cu lanţ”. În faţă femeile îşi puneau „zadie” sau „cârpa dinainte”. În faţă se lega cu două „frâmbii”, iar în partea de jos avea manele, „alesătură în degete”.
Aceste modele în Şicula se numeau „jură”, roată după care era cusută cipca.
Portul de lucru era mai simplu şi, în general la Şicula, ca în toată zona Ţării Crişurilor şi Sătmar, la muncile din câmp şi pe acasă se purtau rochii albe, fără alesături şi cusături. La fel era şi cârpa dinainte (şorţ) şi spătoiul.
Mai târziu au apărut şi rochiile şi „cârpele dinainte” din mătase groasă sau subţire pentru sărbători.
Hainele de sărbători erau cumpărate, cele de lucru erau făcute numai din cânepă, spre deosebire de cele de gală, care erau şi din bumbac.
După cap, peste spătoi, se punea „cot de lin sau mătase”.
Pe timp de iarnă se purta „cojoc cu oglinzi” sau şubă, făcută la şubarul satului sau cumpărată de la piaţă, de la meşterii din Sârbeşti.
Aceasta avea modele pe piept şi la pumnari, cu „roate”, cu colţi” şi cu „şinore”.
În picioare se purtau cisme roşii la fete şi bordo sau negre la femei mai în vârstă. Acestea erau făcute la cismar, dar cele mai vechi încălţăminte au fost „opincile”, cismele apărând în portul popular la sfârşitul secolului XIX. La Ineu şi în satele din jur s-au purtat „cizme roşii ineuăneşti”.
Vara, la lucru, se umbla desculţ.
Costumul popular bărbătesc
Şi la bărbaţi, costumul de sărbătoare diferea de cel de lucru. Astfel, la sărbători, pe cap se punea „clop cu pană” vara, iar iarna se punea „cuşmă” (căciula), acestea fiind cumpărate.
Cămaşa, aleasă uneori în asortare cu cea femeiască, prin modelele create pe ea, era brodată la guler. În Şicula, la guler şi la pumnari erau modele realizate cu acul. Modelele de pe piept se numeau tazle, iar la guler şi pumnari erau „bumbi de plev” sau de sticlă. Peste cămaşă se punea „zobonul”, din pliş negru, făcut la croitor.
La Şicula era „zobon cu goambe şi toroambe”. Aceste ornamente erau pe piept. În loc de pantaloni se purtau „izmene” din pânză. Acestea erau largi, din 5 – 8 laţi, deci 2,5 – 4 laţi „cracu”. Laţii erau prinşi laolaltă prin „cheie”, lucrată cu acul. Cheia avea o lăţime de 3 – 4 cm în zona Ineului şi era pe verticală, în partea exterioară a cracului. Izmenele erau asortate cu cămaşa, având modele similare.
În timpul iernii, în loc de izmene, care erau largi, se purtau „cioarecii”. Aceştia erau din lână, ornamentaţi cu una sau mai multe dungi colorate pe verticală. În portul bărbătesc, pentru protejarea izmenelor largi, a apărut în faţă şorţul alb de pânză. La Şicula aceasta se numeşte „cârpă creaţă”, era alb cusut cu mătase colorată.
În partea inferioară purta denumirea de jură şi era cusută cipcă pe părţile laterale şi jos.
Cămăşile erau scurte şi largi, iar izmenele erau largi pentru a asigura o bună aierisire a corpului în timpul verilor călduroase la muncile câmpului.
Iarna se purta şuba, făcută din postav, iar în picioare bărbaţii purtau cizme sau opinci. La lucru, în loc de ciorapi, bărbaţii purtau „obdele” (în loc de ciorapi).
După al Doilea Război Mondial au început să se poarte, vara, în toată zona, „ştrafele” (şlapi). Aceste încălţăminte se făceau la cizmar, care era venit în sat din „Ţara Beiuşului”. Ca şi în cazul încălţămintelor la femei, cele mai vechi erau opincile.
Cizmele la bărbaţi au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi s-au generalizat la începutul secolului al XX-lea.
Portul de lucru la bărbaţi, ca şi la femei, era simplu, se evita folosirea ornamentelor.
Portul popular la copii
La copiii până la vârsta de 10 – 11 ani, portul era simplu, purtau pe ei o cămaşă lungă din cânepă, până la genunchi vara şi erau desculţi.
Iarna purtau pe sub cămaşă „cioareci”, iar în picioare „cioci” făcuţi cu acul. După ce treceau de acestă vârstă, începeau să poarte haine ca ale maturilor.
Pieptănătura era simplă la bărbaţi şi băieţii mai mici, fie erau tunşi foarte scurt, fie aveau cărare pe o parte, fie părul dat peste cap. Bărbaţii bătrâni aveau părul până la umeri.
Copii când mergeau la şcoală aveau „străicuţă de lână”, în care aveau tăbliţa şi griflu pentru scris.
Sursa: Şicula, monografie etnografică, Moraru Radu Ioan, Oradea 2005