Ziarul electronic al arădenilor

Iată vin colindătorii…

O întrebare, aparent naivă, pusă de un „user” pe Facebook, m-a făcut să tresar, iar mai apoi mi-a adus aminte că, de niște ani încoace, s-au trezit unii români că ar avea o mare problemă.

„Spuneți-mi și mie, unde este scris în Biblie să sărbătorim Crăciunul?! E de la Dumnezeu sau e de la păgâni!?”.

M-am întristat.

Dacă omul a fost sincer, e trist că mai există și azi cineva care să pună o astfel de întrebare, mai cu seamă dacă mă gândesc că ea vine din partea cuiva care trebuie să fi auzit, măcar în trecere, de Biblie, dar și de colinde.

Dacă e un fățarnic, e cu atât mai trist. Pentru el și pentru alții ca el – nu puțini, în ultima vreme – pentru că lasă atâta întuneric să le intre în inimă și-n suflet.

Înainte de 1989, vremurile au fost potrivnice sărbătorilor. În general, dar mai ales a acelora care, într-un fel sau altul, aduceau aminte de credință, de Hristos. Așa cu Paștele, așa cu Nașterea Mântuitorului.

Nu aveai voie să visezi la brad, nu aveai voie să te gândești la slujba din Ajun. Pur și simplu nu aveai voie!

Despre Nașterea Pruncului Sfânt, tăcere totală!

Crăciunului i-au găsit înlocuitor: Moș Gerilă. Simpatic, nimic de zis, dar parcă nu era ce trebuie; nu se știe cum, dar o simțea și el: venea ori mai devreme, ori după. Și pleca repede. Nu-i vorbă, nici nu prea avea ce să aducă în sac. Brazi pentru împodobit? Da, molizi, dar și aceia, pe pile. Globuri? Poate din cele rămase moștenire de la bunici. Bomboane? E clar că n-ați auzit de „programul de alimentație rațională”, care interzicea zahărul de pe listă.

Și, totuși, românii se încăpățânau și-l primeau pe Moș Crăciun. Sărbătoreau și Nașterea lui Isus!

Le făceau pe amândouă!

Ascunși, în casele lor și, mai mult, în suflet, în Ajun, se făcea mai multă lumină, familia – cu mic, cu mare -, era adunată laolaltă într-o tainică uniune în duh  – ce altceva era mai important decât să-l întâmpine pe Pruncul Sfânt împreună?!

La urma – urmei, virtutea cea mai mare a felului în care oamenii – de la primii creștini și până în zilele noastre – au decis să aibă o sărbătoare a Nașterii Mântuitorului este cea care reamintește, măcar o dată pe an, că ne datorăm unii altora apartenența, legătura împlinită sub semnul Iubirii – de Dumnezeu și de aproapele.

Din această pricină, răspunsul meu pentru cei care, înțepeniți fără speranță în dogmă, îmi pun degetul în piept (vorba vine…) și mă confruntă cu fățărnicia lor sugerând cât suntem de iremediabil de păcătoși că ne aliniem unei sărbători care vine de la „păgâni” este foarte clar: da, eu sărbătoresc Nașterea Domnului, dar sărbătoresc și Crăciunul!

Mai întâi: să-L sărbătorești pe Cel trimis între oameni pentru a ne spăla păcatele cu sângele său sfânt nu poate fi „de la păgâni”, pentru foarte simplul motiv că „păgânii” nu-l cunosc pe Hristos și, prin urmare, n-au cum să sărbătorească ceva ce nici nu cunosc!

Este drept că Hristos nu a vorbit niciodată despre o zi specială a nașterii Lui și nici nu a pretins să-i fie sărbătorită vreuna.

Dar, nașterea Lui a constituit – citim asta în Evanghelii – prilej de sărbătoare pentru întreaga fire. A fost, deopotrivă, motiv de a face daruri, ca semn al iubirii.

Și atunci, ce altceva sunt chemați credincioșii să facă în seara de Ajun decât să se alăture întregii firi în celebrarea Nașterii lui Mesia și să facă daruri, ca semn al iubirii pe care Domnul însuși o poruncește?!

Să fie, atunci, păcat faptul că oamenii „și-au luat” libertatea de a alege o zi – să „o pună de o parte” – pentru a celebra acest eveniment a cărui proiecție peste veacuri ne atinge în chip miraculos viețile și astăzi?!

Nu, nu poate fi nimic rău în faptul că, semn palpabil al iubirii noastre pentru El – Fiu de Dumnezeu, Dumnezeu întrupat – aprindem luminițe în Ajun și ne lăsăm inimile inundate de o bucurie sfântă!

Priviți-i în ochi pe cei alături de care vă regăsiți – oriune ați fi – în seara de Ajun și veți înțelege totul!

Iar de ar fi să vă îndemn cumva – în apropierea Sărbătorii din acest an -, vă spun doar atât: bucurați-vă, bucurați-vă din toată inima, „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat ††, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”(Isaia 9:6).

Sărbători fericite!

P.S.

Cât despre colindători, data viitoare…

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.