Ziarul electronic al arădenilor

Mită la cântarul de la PTF Nădlac II. Ispravnic, Horgea și Stoenescu, printre cei reținuți de procurorii DNA

Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic, a fost reținut de procurorii DNA în dosarul de corupție care vizează și trei parlamentari, dosar în care au fost făcute, luni dimineața, mai multe percheziții, inclusiv la sediul PSD Arad, respectiv cel al DRDP Timișoara.

Este vorba de un amplu dosar de luare de mită și trafic de influență legat de șpăgi ce se colectau de la transportatorii care voiau să treacă cu camioanele în Ungaria și cărora, în schimbul banilor, li se reduceau în documente cantitățile de marfă, la cântar.

În total, 8 persoane au fost reținute și puse sub acuzare.

Conform opiniatimisoarei.ro, după ore lungi de audieri la sediul DNA Timișoara, odată cu Cristian Ispravnic, au mai fost reținuți și alți directori din DRDP Timișoara, Mircea Lucaciu, șef la Departamentul Venituri, și Mirel Pascu, șef la Juridic, precum și Elisabeta Miuțescu, angajată a Direcției, dar și Cristian Horgea, soțul fostului prefect al județului Arad, responsabil de cântar, și Cristian Dima, lucrător la cântar, în dosarul legat de șpăgile care s-ar fi dat la Direcția Regională de Drumuri pentru măsluirea greutății camioanelor de marfă care treceau în Ungaria prin PTF Nădlac II.

Acestora li se adaugă Anca Stoenescu, fost șef al Inspectoratului Școlar Județean Arad, care ar fi răspuns la comenzi politice, și Alin Vasile Băitan, pentru care ar fi fost aranjat un concurs.

Cristian Ispravnic, șeful DRDP Timișoara, este acuzat de luare de mită, pentru el și pentru alții, trafic de influență, exercitarea influenței.

În timp ce cei aflați în circuitul șpăgii erau monitorizați de anchetatori, Elisabeta Miuțescu, angajată a DRDP Timișoara, ar fi luat mită de 39 de ori. Aceeași angajată a fost implicată în scandalul din 2010, când un membru din staff-ul trupei AC/DC a reclamat că angajați ai CNADNR le-au cerut șpagă pentru a le permite trecerea camioanelor cu scule către Ungaria, după ce formația a susținut un concert la București.

Patru angajați, între care și Miuțescu, au fost concediați atunci de ministrul Transporturilor, însă și-au recâștigat posturile în instanță.

Mircea Lucaciu, șeful de la Venituri în DRDP Timișoara e acuzat de complicitate la luare de mită, complicitate la abuz in serviciu și la cumpărare de influență.

Cristian Horgea, responsabil de cântarul de camioane de la PTF Nădlac II, e acuzat de luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu.

Anca Stoenescu, fost inspector șef la ISJ Arad, e acuzată de abuz în serviciu, după ce nu a prelungit contractul unui inspector.

În următoarele 24 de ore, Ispravnic și ceilalți inculpați vor fi prezentați judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din București, întrucât aceasta este instanța decizională în condițiile în care un dosar vizează parlamentari. Magistrații din Capitală vor stabili dacă îi vor aresta preventiv pentru următoarele 30 de zile sau nu.

Cu toții au fost urcați într-o dubă și un Logan și au luat drumul Bucureștiului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.