Ziarul electronic al arădenilor

Cu cine te cerți, omule?

De o vreme a devenit foarte interesant să te ridici și, umflându-ți pieptul, să spui că te-ai certat cu Dumnezeu.

Cică ar fi foarte cool.

Dar ce ți-a făcut Dumnezeu, ca să te cerți cu El?

Ca să nu mai vorbim că te-aș putea întreba: ai auzit de Iov? Și dacă da, să nu-ți fost de ajuns experiența lui? Ori l-ai citit pe sărite?!

Or mai fi fost și alții? Se poate, dar n-am prea auzit ca să fi făcut din asta temei de perorații ori de false „mărturii”. Dimpotrivă, cei mai mulți au ales martiriul. Au plecat însoțiți de cântări de laudă, de rugăciuni!

Dar că veni vorba de ceartă, după știința mea, Cel îndreptățit să ne certe e Dumnezeu; El are toate, dar absolut toate motivele.

Olarul suprem, confruntat cu lutul răzvrătindu-se. Lutul care nu are nimic mai bun de făcut decât să-și afirme personalitatea de pigmeu neputincios.

Într-un moment de dureroasă sinceritate, apostolul Pavel a făcut următoarea mărturisire de conștiință: „Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot. 19 Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac. (Epistola către Romani 7:18-19).

Dar nu a găsit de cuviință să se certe cu Dumnezeu pentru asta. El, care cu doar niște ani în urmă, urgisea pe toți cei care chemau Numele Domnului, iar mai apoi s-a trezit trântit în praful drumului, orb și lipsit de apărare. Iar mai apoi, să devină Apostolul Neamurilor – omul datorită căruia Evanghelia s-a răspândit aproape de hotarele lumii până atunci cunoscute.

Putea Pavel să-l certe pe Dumnezeu pentru toate câte a pătimit? Și-ncă de câte ori. Dar nu, el a ales să stea de vorbă cu Dumnezeu; să-L întrebe și să aștepte răspunsuri. Dacă vrei ca oamenii să vadă în tine pe unul care-L cunoaște pe Domnul, uită de fuduleala care îți întunecă judecata; uită de cei care te aplaudă fals pentru ca, mai apoi, să te bârfească pe la spate.

Apostolul Pavel și-a prezentat Celui pe care-l propovăduia, ani la rând, noianul de liste cu întrebări. Și n-au fost puține. Și n-au fost ușoare!

La fel și noi, avem o grămadă de întrebări pe care vrem să I le punem Domnului?!

Un lucru absolut normal: boabe de țărână în fața Celui care a creat Universul, sigur că avem atâtea lucruri cărora să le căutăm răspuns.

După cum – o știm din Scriptură – la fel de normal este ca El să aibă pregătite   răspunsurile. Pe toate!

Și cele care ne plac și care s-ar putea să ne doară.

Dar, să fim serioși, cine să fim noi să ne batem cu pumnii în piept și să revendicăm un iluzoriu drept de a ne certa cu Dumnezeu?!

Și pentru ce!?

Să fie asta tot ce înțelegem din jertfa Mîntuitorului?!

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.