Ziarul electronic al arădenilor

Ce vină are Moș Crăciun?

Niciuna. El, moșul, a apărut în lumea noastră pe vremea când, încă, mai aveam disponibilitatea să ne bucurăm simplu, aproape ca niște copii, fără fasoane și șmecherii, acceptând până și povești de genul celor pe care ni le spuneau – înainte de a adormi ei, primii, bunii – la gura sobei.

Da, atunci a apărut și Moșul, și bradul – ca simbol al credinței care nu piere – atunci au venit pentru prima dată renii și săniuța, atunci am învățat să dăruim și să primim colidători.

Pe-atunci oamenii au mai văzut și au mai auzit semnele bucuriei simple: colaci, crenguțe împodobite, bomboane sclipitoare, nuci, cozonaci și alte mărunțișuri de felul acesta.

Să te bucuri că te primește cineva la el în casă și tu să-i poți cânta o colindă?!

Să te bucuri, în dimineața de Crăciun, că Moșul a fost și pe la tine și ți-a lăsat, colea, niște cadouri: niște ciorapi împletiți, niște globuri fragile din sticlă colorată, bomboane, un trenuleț electric – cât mi-aș fi dorit și eu unul?!…

Să te bucuri că n-ai fost uitat, pur și simplu!

Știu că l-am așteptat pe Moș Crăciun până pe la vârsta de 10 ani și nimeni nu a râs de mine.

Prin anii ’80 ai secolului trecut, în plină „epocă de aur”, am avut privilegiul de a realiza împreună cu Corul Filarmonicii, concerte anuale de colinde. Colinde de Crăciun.

Colinde tradiționale, „din popor” și colinde din repertoriul religios, evocând, mai toate, cealaltă fațetă a acestei Sărbători extraordinare de peste an: colinde închinate Pruncului Sfânt, magilor, Nopții prea curate. Sala de concerte a Palatului Cultural se umplea până la refuz de lume. Iar bradul împodobit se încadra minunat în atmosferă.

Culmea, nimeni, atunci, nu m-a interpelat cu întrebări de genul celor care astăzi, flutură pe buzele sutelor de paznici vajnici ai unui puritanism de neînțeles: „Ce legătură are Nașterea Mântuitorului cu acest venetic de Moș Crăciun? Ce caută el să deturneze sărbătoarea?! Ba, am auzit pe cineva decretând că folosirea expresiei „magia Crăciunului” ar reprezenta o insultă la adresa Mântuitorului.

Oare cum am ajuns până aici?

Cu ce ne-a greșit sărmanul Moș Crăciun de ne opintim să-l alungăm de lângă noi?

Culmea, cu nici jumătate de veac în urmă, când Moșul se numea „Gerilă” și ne venea, cumva, „de la răsărit”, nu era nimeni care să dea semn că nu ar fi înțeles ce anume ne pregăteam să sărbătorim în 24 și în 25 decembrie. N-a fost nimeni care să nu-și fi adus aminte că, în seara de 24, în Ajun, primul lucru pentru care ne adunam împreună cu cei dragi, era să celebrăm Nașterea Celui care, venind în lume, a adus cu EL, lumina Nădejdii, a Iubirii jertfitoare, a Mântuirii prin Har și prin Credință. Asta ne lumina și ne umplea inimile de bucurie.

Aha, că, mai pe urmă, în dimineața lui 25, venea – intrând pe horn, pe geamul „uitat” deschis sau mai știu eu cum – și Moșul, asta era, dacă pot spune așa, „suplimentul” pe care îl binemeritam cu toții, dar mai ales cei pentru care venea el de așa departe, cu sacul plin de jucării, cărți și dulciuri de tot felul. Și ce dacă astăzi, în sac sunt tablete, smartfonuri, trotinete electrice și altele asemeni?! Ele tot daruri sunt și tot semne ale iubirii noastre pentru ei se arată a fi.

Ceea ce cred că tălămăcesc greșit unii dintre noi, astăzi, e că, mai întâi, prăznuim  Sărbătoarea Nașterii – așa cum au statornicit-o primii creștini, ca semn al iubirii lor pentru Hristos, ca un memento luminos care să ne ajute să păstrăm și să cultivăm în inimi frumusețea unică a Nopții Sfinte –  și că abia apoi vine – sau ar trebui să vină – Moș Crăciun –  născut din tradițiile ancestrale ale strămoșilor și păstrat peste veacuri ca una din numeroasele scrijelituri pe răbăjul devenirii noastre ca popor, ca parte a unei civilizații ce pare, din nefericire, să-nceapă să-și uite rădăcinile.

Trist e că în de niște ani buni am ajuns să nu mai știm deosebi acea nuanță fină care, veacuri de-a rândul, a permis ca Ajunul și Crăciunul să aibă loc, laolaltă, în casele noastre, în inimile noastre!

Dacă, pe vremuri, a fost posibil ca lumea să se așeze în jurul bradului luminat, să cânte colinde și să aștepte Nașterea Pruncului Sfânt, astăzi a ajuns să fie un prilej de manifestări zgomotoase ce preced mesele întinse, stropite abundent cu vin.

Colinde, abia de se mai aud și dacă, totuși, atunci te poți aștepta la decibeli lansați în eter cu puterea unor boxe sofisticate, pe deasupra… portabile.

Cetele de colindători, un moft demodat.

Iar pentru Crăciunul propriu zis rămâne mahmureala, sațiul pricinuit de sarmale, racituri și altele asemeni.

Darurile, bunătatea, dărnicia? A se lăsa! La ce bun?!

Adevărul e că nici Moșul nu prea mai pare a se simți bine. Nu pare a mai fi bine venit în case decât, poate, dacă vine pregătit cu smartfonul sau tableta, să poată transmite, în felul acesta, ce are de spus celor care mai au disponibilitatea să-l asculte.

Nu, Moș Crăciun nu este dușmanul Crăciunului. El nu a greșit cu nimic. Din partea lui, am putea să trăim cu inima plină de smerită bucurie miracolul mereu reînnoit al Nașterii Mântuitorului. El, biet personaj creat de imaginația noastră, nu ne încurcă cu nimic: rostul lui nu e să tulbure Noaptea Sfântă!

Rostul lui nu e să ne abată inimile de la închinarea cuvenită Pruncului Sfînt!

Doar că mulți dintre noi, pare că au uitat că au inimă și la ce este bună ea!

P.S.

Și că veni vorba, îngăduiți-mi să vă urez Sărbători fericite!

În Ajun, credința să vă lumineze și să vă încălzească inimile cu tainică bucurie și nădejde, iar Moșul să vă aducă veselie și daruri câte v-ați dorit!

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.