Înţelepciunea populară ne zice că norocul şi-l face omul cu mâna lui.
Mi-ar place să cred că, în felul acesta, românul s-ar defini, cât de cât, ca un neam realist. Deşi, dacă e să mă gândesc la zicerea cu „para mălăiaţă”… Tradiţia, ba chiar şi istoria – aşa cum e ea, câteodată, parşivă – par să ne ofere destule exemple când, nu-i aşa, românul a ştiu să „producă” noroc chiar şi pe stoc.
Venind, însă, la zilele noastre şi dacă vorba cu norocul e corectă, m-aş opri o clipă şi aş zice: dacă în ultimii ani – cel puţin – ne-a cam părăsit norocul, înseamnă că cel ce a fost FĂCUT de alţii, înainte, s-a cam dus, iar noi nu prea mai FACEM.
Nici cât să ne ajute să-l ajungem din urmă pe cel ce fuge de noi.
Silviu Raţiu