Bucuria Învierii – un gând

Să fie o dovadă de credință autentică deschiderea inimii mele la bucuria pe care mi-o aduce lumea înconjuratoare – atât de frumoasă și de armonioasă, cum numai El a putut s-o creeze?!

Așa pare că ar trebui, de vreme ce suntem de acord că Dumnezeu este dragoste, iar unul din darurile dragostei Lui este bucuria.

Prin tot ceea ce înseamnă Dumnezeu – Cel Omniprezent, EL ne dăruieste bucurie din belșug. Prin vocea Apostolului Pavel, suntem îndemnați stăruitor: „Bucurați-vă neîncetat”! Privim în Evanghelii și aflăm că primul îndemn al Înviatului a fost „Bucurați-vă!”.

Și ce motiv am mai putea invoca să n-o facem, de vreme ce pășind peste moarte, Hristos ne-a redeschis, pentru totdeauna, porțile Cerului?!

Dacă n-o pot face, în cele din urmă problema e la mine. În inima mea. Cea care, de rea și necunoscătoare ce e, nu știe – sau nu vrea?! – să se deschidă pentru a primi ceva ce Dumnezeu ne oferă în fiecare clipă: bucuria mântuirii prin credință și-atât!

Eu cred că motivul pentru care unii nu știu să se bucure este că au rămas cu privirea ațintită la rădăcina crucii de pe Calvar și nu știu – sau poate nici nu vor – să-și ridice priviea în sus, pentru a-l vedea pe Iisus, lansându-și strigătul suprem al bucuriei: „S-a isprăvit!”.

Ca să nu mai spun că n-au apucat să afle că Cel răstignit a Înviat!

Silviu Rațiu

Aprilie 2014

comentarii