Ziarul electronic al arădenilor

Tag: ştiinţifice

Sesiune internațională de comunicări științifice dedicată Zilelor Aradului

Comunicate de presa
Zeci de istorici din județul Arad, dar și din alte județe ale țării și din străinătate, sunt așteptați să participe la Sesiunea internațională de comunicări științifice dedicată Zilelor Aradului și intitulată „Aradul – Capitala politică a Marii Uniri“. Evenimentul va avea loc marți, 21 august 2018, în Sala Regele Ferdinand de la Primăria Municipiului Arad, în sala Senatului de la Universitatea „Aurel Vlaicu“, în sala Senatului de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ și în sala „Astra“ de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“. Deschiderea oficială a sesiunii internaționale de comunicări științifice va avea loc la ora 9.15, în sala Regele Ferdinand când au fost invitați să rostească alocuțiuni ÎPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad,

Sesiunea națională de referate și comunicări științifice la istorie, la Arad

Comunicate de presa
În perioada 26 - 29 iulie 2018, Inspectoratul Școlar Județean Arad organizează, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, etapa națională a Concursului Național - Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal, la disciplina istorie. Având în vedere semnificația istorică a anului 1918, tematica concursului este: pentru secțiunea Istoria românilor: Marea Unire a Românilor din 1918. Crearea statului național unitar român, iar pentru secțiunea Istoria universală: Importanța anului 1918 în desfășurarea Primului Război Mondial. Crearea statelor naționale în centrul, estul și sud-estul Europei. Acum o sută de ani, Aradul a fost capitala politică a Marii Uniri, a fost locul faptelor mari românești de care arădenii trebuie să fie mândri, a fost locul u

Sesiune de comunicări științifice „Administraţia Românească Arădeană, la 99 de ani“

Comunicate de presa
Consiliul Judeţean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Cultural Judeţean şi Centrul Municipal de Cultură Arad, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea „Aurel Vlaicu”, cu sprijinul Serviciului Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale, Bibliotecii Judeţeane „Alexandru D. Xenopol” Arad, Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Arad, Asociaţiei „Ștefan Cicio-Pop” Arad, Asociaţiei „ASTRA Arădeană – 1863” organizează în data de 16 mai 2018 Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice Administraţie Românească Arădeană „Aradul – Capitala Politică A Marii Uniri”. Programul va începe miercuri, la ora 8.30, la Primăria Municipiului Arad, sala „Regele Ferdinand”, cu vernisarea expoziţiei dedicată Marelui Război şi Marii Uniri, o
Ce spun studiile științifice despre uleiul de canabis și beneficiile sale?

Ce spun studiile științifice despre uleiul de canabis și beneficiile sale?

Social - Economic
Canabidiolul, cunoscut si sub numele de CBD, este un compus activ regasit din abundenta in uleiul de canabis, fiind unul din cei 80 de canabinoizi prezenti in mod natural in planta de cannabis. Dintre acesti 80 de canabinoizi, THC-ul si CBD-ul sunt cele mai active componente, fiind in acelasi timp si cele mai studiate de catre oamenii de stiinta. Canabidiolul (CBD) este cunoscut pentru proprietatile sale anti-psihotice, fiind utilizat uneori ca "antidot" la intoxicarea cu THC. Datorita continutului bogat in canabidiol, uleiul de canabis a castigat o imensa popularitate in ultimii ani, deoarece nu contine THC si a demonstrat un potential promitator ca tratament adjuvant in cazul mai multor tipuri de afectiuni, unele dintre ele considerate netratabile. Iata care sunt acestea: 1) Bolile ne...