Sensurile giratorii din municipiul Arad vor fi personalizate
Sensurile giratorii din municipiul Arad vor fi modernizate, fiecare urmând să fie personalizat.
Primul sens giratoriu care a fost modernizat este cel de pe strada Horia, iar în perioada următoare lucrările vor continua și la alte sensuri giratorii din municipiu.
„Sensurile giratorii din oraș vor avea un alt aspect. Am început cu intersecția de pe strada Horia și vom încerca să personalizăm fiecare sens giratoriu, astfel încât să creștem atât aspectul urban, cât și gradul de siguranță în trafic“, a spus primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
UPDATE
„Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorilor de spaţii verzi, a început reamenajarea sensurilor giratorii din oraş. Sâmbătă, 23 februarie, sensul giratoriu de pe strada Horia, la intersecţia cu străzile Octavian Goga şi George Coşbu