Ziarul electronic al arădenilor

Tag: populaţiei

Trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Comunicate de presa
Titlurile de stat Tezaur urmează să fie emise luni, 4 februarie 2019, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului;  între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, su
Ministerul Finanțelor Publice lansează trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Ministerul Finanțelor Publice lansează trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Comunicate de presa
Titlurile de stat Tezaur urmează să fie emise luni, 4 februarie 2019, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului; între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. nvestitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subsc
Sistemul de avertizare a populației RO – ALERT, testat în judeţul Arad

Sistemul de avertizare a populației RO – ALERT, testat în judeţul Arad

Actualitati
Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT” va fi testat și în județul Arad, începând de vineri, 21 septembrie 2018. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că, vineri, în intervalul orar 10.00 - 12.00, la nivelul județului va fi transmis un mesaj în patru localități - Ineu, Chişineu Criş, Sebiş, Bârzava -, iar în intervalul 17.00 - 19.00, într-o zonă a municipiului Arad. Aceste teste vor fi reluate în ziua de 24 septembrie, la nivelul întregului județ, în aceleași intervale de timp. În ziua de 26 septembrie, între orele 10.00 - 12.00 și 17.00 - 19.00, vor fi transmite mesaje de avertizare către toate localitățile din România. „În perioada următoare vor fi puse la dispoziția publicului informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție
Caravană de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă

Caravană de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă

Actualitati
Locuitorii din municipiul Arad și din orașul Lipova pot învăța reguli minime de protecţie şi de prim-ajutor în situaţii de urgenţă în cadrul caravanei „Fii pregătit“. Caravana „Fii pregătit!”, de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă, va ajunge la Arad şi Lipova în zilele de 7, respectiv 8 iulie. În municipiul Arad va fi amplasată în Piaţa „Avram Iancu“, între orele 9.00 – 18.00, iar în oraşul Lipova, în Piaţa Libertăţii (vis a vis de Bazarul Turcesc) „Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populaţiei pentru acordarea de prim-ajutor în situaţii de urgenţă. Centrul mobil este construit pe structura unui TIR, are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echip

Ce a constatat ISU Arad la exercițiul de alarmare a populației

Actualitati
Peste 170 de sisteme de înștiințare, avertizare și alarmare a populației au fost verificate la exercițiul desfășurat în județul Arad, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Conform datelor prezentate de ISU Arad, la exercițiul pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă, desfășurat în ziua de 21 aprilie, în județul Arad au fost verificate 173 de sirene, 51 din municipiu și 122 în alte localități din județ. „Din cele 51 de sirene din municipiul Arad, au funcționat 47, dintre care 38 acționate centralizat din punctul de comanda al ISUJ Arad și 9 acționate local. Totodată, din 122 de sirene acționate în celelalte localități ale județului au funcționat 108. Conform datelor oficial

Regenerarea urbană a Aradului, prezentată populației

Actualitati
Proiectul privind regererarea urbană a spaţiilor din zona blocurilor de locuinţe din mai multe cartiere din municipiul Arad va fi prezentat populației în lunile următoare. Prin acest proiect, care are o valoare estimată de 50 milioane de euro, municipalitatea dorește să modernizeze circulaţia auto și pietonală, dar şi de a asigura noi spaţii de recreere. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, împreună cu responsabilii din aparatul Primăriei, s-au întâlnit, miercuri, cu proiectanții care realizează documentația tehnică pentru programul de  regenerare urbană a cartierelor de blocuri. „Proiectul are ca obiectiv eliminarea disfuncționalităților existente în zonele de blocuri din Alfa, Confecţii, Micalaca, Vlaicu şi centru la nivelul circulației auto și pietonale, pentru asigurarea locurilor de

România va înregistra o scădere a populaţiei de 22,1% până în 2050

Social - Economic
România va înregistra o scădere a populaţiei de 22,1% până în 2050, una dintre cele mai mari rate de scădere din lume, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Potrivit unui raport realizat de ONU cu privire la prospecţiunile populaţiei mondiale pe anul 2015, în România, numărul locuitorilor se va diminua cu până la 22,1% în următorii 35 de ani, situându-se pe locul al doilea în clasamentul mondial al ţărilor cu cea mai mare rată de scădere a populaţiei până în 2050. În fruntea clasamentului se află Bulgaria, a cărei populaţie va scădea cu 27,9%, de la 7,15 milioane la 5,154 milioane de locuitori. România se află pe lista celor 48 de ţări, în care numărul de locuitori se va reduce în perioada 2015-2050, încadrându-se în grupa acelor ţări în care populaţia se

Institutul Naţional de Statistică va organiza următorul recensământ al populaţiei în 2021

Social - Economic
Institutul Naţional de Statistică (INS) va organiza următorul recensământ al populaţiei în anul 2021, iar din acest an vor fi organizate evenimente în acest sens, a anunțat, preşedintele instituţiei, Tudorel Andrei. „Următorul recensământ al populaţiei va fi organizat în anul 2021. Începând din acest an până în 2021 INS va trebui să organizeze foarte multe evenimente întrucât recensământul este o chestiune foarte importantă nu numai pentru statistica oficială din România, ci pentru noi toţi. Cel din 2011 s-a desfăşurat după un sistem clasic. Din fericire am ajuns la rezultate mai mult decât onorabile. Sunt rezultate certe pe care le-am obţinut dar mi-aş dori în 2021 să organizăm cu totul altfel recesământul. Administraţia publică centrală a avansat foarte mult. Există foarte multe baze d