Ziarul electronic al arădenilor

Tag: opt

Primăria Arad a cumpărat opt autobuze noi și second hand

Primăria Arad a cumpărat opt autobuze noi și second hand

Comunicate de presa
Parcul auto al Companiei de Transport Public Arad este mai bogat cu 8 autobuze. 5 dintre acestea sunt Euro 6, fabricate în 2018, iar 3 sunt Euro 3, fabricate în 2004, acestea din urmă fiind autovehicule rulate. Investiţia se înscrie în programul anual de investiţii al companiei, finanţarea fiind asigurată din bugetul local al Municipiului Arad. „Administraţia are obligaţia să-şi îndrepte atenţia şi spre partea de transport şi să îmbunătăţească tot timpul flota Companiei de Transport Public. Cele 8 autobuze au intrat recent în dotarea parcului auto al CTP. Sunt autobuze pe care Primăria le-a finanţat, valoarea investiţiei în cazul celor 5 autobuze noi ridicându-se la aproximativ 550.000 de euro, plus TVA, ceea ce înseamnă 130.000 euro bucata”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Că
Opt cetățeni iranieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră la PTF Curtici

Opt cetățeni iranieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră la PTF Curtici

Comunicate de presa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, au descoperit opt persoane, cetățeni iranieni, care au încecat  să iasă ilegal din România folosindu-se de documente de calatorie false.  În data de 24.12.2018, în jurul orei 03.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, cu ocazia efectuarii formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, asupra pasagerilor unui tren international, care circula pe ruta Bucureşti - Viena, opt persoane s-au legitimat cu documente de calatorie slovace, slovene si luxemburgheze. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei p
Opt ministere îşi vor schimba titularii

Opt ministere îşi vor schimba titularii

Politica
Comitetul Executiv al PSD a decis înlocuirea lui Paul Stănescu cu Ilan Laufer la conducerea Ministerului Dezvoltării. De asemenea, Gabriel Leş revine la Apărare, după demisia lui Mihai Fifor, Olguţa Vasilescu trece la Transporturi în locul lui Lucian Şova, în timp de Niculae Bădălău preia Ministerul Economiei, înlocuindu-l pe Dănuţ Andruşcă. De asemenea, potrivit deciziilor CEx al PSD, în funcţia de ministru al Muncii va fi numit deputatul Marius Budăi, la Ministerul Comunicaţiilor Bogdan Cojocaru va fi înlocuit cu Alexandru Petrescu, iar Ioana Bran pleacă din funcţia de ministru al Tineretului, post în care va fi numit senatorul Bogdan Matei. Şi la Ministerul Culturii se schimbă titularul, în locul lui George Ivaşcu va fi numit senatorul Daniel Breaz. Anunţul privind remanierile aproba
Marius Copil a coborât opt poziţii în clasamentul ATP

Marius Copil a coborât opt poziţii în clasamentul ATP

Sport
Tenismenul arădean Marius Copil a coborât opt poziţii în clasamentul ATP dat publicităţii luni, până pe locul 96, cu 592 de puncte. El a pierdut cele 65 de puncte aferente finalei jucate anul trecut la turneul challenger de la Kaohsiung (Taiwan). La dublu, Horia Tecău a coborât o poziţie, până pe locul 26, cu 2.640 de puncte. În Top 10 ATP de simplu, spaniolul Rafael Nadal este în continuare pe primul loc, cu 8.260 de puncte, urmat de elveţianul Roger Federer, cu 6.900 de puncte şi de sârbul Novak Djokovici, cu 6.445 de puncte. Rusul Danil Medvedev, câştigător al turneului de 500 de puncte de la Tokyo, a urcat de pe locul 32 pe 22, cu 1.762 de puncte, iar Nikoloz Basilaşvili din Georgia, învingător la Beijing, competiţie tot de 500 de puncte, a urcat 11 poziţii, până pe locul 23, cu 1
Caravana TIFF. Opt filme la Cinematograful Arta. PROGRAM

Caravana TIFF. Opt filme la Cinematograful Arta. PROGRAM

Actualitati
Cea de-a IX-a ediție a Caravanei Filmelor TIFF își continuă traseul prin țară, iar la începutul lunii august va prezenta opt filme la Cinematograful Arad din Arad. Organizatorii evenimentului au anunțat că, între 3 și 5 august, cinefilii de toate vârstele sunt așteptați la Cinematograful Arta, pentru proiecții de interior și în aer liber. Intrarea este  liberă. Vineri, 3 august, weekend-ul începe cu „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă“, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, a cărui premieră mondială a avut loc în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Așa cum însuși regizorul îl descrie, filmul este „o incursiune sumară în lumea queer, dar și o privire asupra unei generații puțin reprezentate în filmul român
Opt militari români au fost răniţi în urma unui atentat în Afganistan

Opt militari români au fost răniţi în urma unui atentat în Afganistan

Din tara
Opt militari români din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor“ din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni în urma unui atentat cu autovehicul capcană în Afganistan. Militarii au între 34 şi 43 de ani şi sunt pentru a doua sau a treia oară într-o astfel de misiune. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, afirmă că cei opt militari sunt în afara pericolului şi că medicii le acordă ajutor de specialitate, leziunile nepunându-le viata in pericol. Cei opt sunt  plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganţă Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a
Accident pe DN 7. Opt persoane rănite, dintre care 4 sunt copii

Accident pe DN 7. Opt persoane rănite, dintre care 4 sunt copii

Actualitati
Opt persoane, dintre care patru sunt copii, au fost rănite, miercuri, într-un accident care a avut loc pe DN 7, pe raza localității arădene Toc. Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că o femeie, de 31 de ani, care conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Deva spre Arad, pe raza localității Toc, pe fondul oboselii, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un stâlp aflat în afara părții carosabile. Conform IPJ Arad, evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a șapte persoane (trei adulți și patru minori cu vârste de 2, 3, 8 și 11 ani) și rănirea gravă a unui bărbat. La locul accidentului au intervenit echipaje SMURD și de la Ambulanță, precum și un echipaj de descarcerare, una dintre victimele accidentului fiind rămânând blocată între

Sergiu Bîlcea: „Guvernul abandonează opt mii de oameni din zona Tîrnova-Tauţ“

Comunicate de presa
Opt mii de arădeni din Tîrnova, Agrişu Mare, Arăneag, Chier, Drauţ, Dud, Tauţ, Nadăş, Minişel, Minişul de Sus vor fi afectaţi de refuzul Guvernului de a finanţa prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală repararea şi modernizarea drumului dintre cele două localităţi. Consiliul Judeţean Arad a solicitat la Ministerul Dezvoltării finanţarea modernizării drumului Tîrnova-Tauţ, un tronson aflat într-o stare avansată de degradare. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, dar a fost refuzat de la finanţare. „Am solicitat ca drumul să fie reparat printr-o finanţare de la Guvernul României, în temeiul faptului că arădenii sunt buni contribuabili la bugetul de stat şi că, prin finanţarea acestor obiective, cum este tronsonul Tîrnova-Tauţ, se întorc măcar o par

Opt migranţi înghesuiti într-un autoturism, depistați la Vărşand

Actualitati
Poliţiştii de frontieră de la SPF Vărşand au depistat opt cetăţeni din Pakistan şi Irak, care încercau să ajungă ilegal într-un stat din Spațiul Schengen, cu ajutorul unei călăuze de origine română. Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au declanşat, în noaptea de joi spre vineri, o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale. În jurul orei 3.30, aceștia au oprit pentru control, pe DN 79A, la ieșire din localitatea de frontieră Socodor, un autoturism marca Audi A4, care se îndrepta spre granița cu Ungaria. „La volanul mașinii se afla cetăţeanul român Simion M., în vârstă de 26 ani, alături de care se mai aflau, în calitate de pasageri, dar şi ascunşi în portbagaj, opt persoane, şapte bărbați şi o femeie. Deoarece pasagerii nu dețineau docum

Opt președinți de consilii județene din România și Ungaria, la Arad

Comunicate de presa
La Consiliul Județean Arad s-a desfăşurat astăzi cea mai importantă şedinţă privind finanţarea cooperării transfrontaliere în zona de graniţă româno-ungară. Discuţiile s-au axat pe prezentarea proiectelor strategice pe care le promovăm fiecare dintre cele opt județe implicate: patru din România (Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare), respectiv patru din Ungaria (Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád), în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria. Reprezentanţii celor opt judeţe au prezentat proiectele strategice proprii, cât şi cele unde sunt parteneri. Conform negocierilor anterioare, confirmate la întâlnirea de ieri, Aradul are două proiecte, ambele în parteneriat cu judeţul Békés. Primul, în valoare de 11,8 milioane de euro, vizează modernizarea unor drumuri transfr