Ziarul electronic al arădenilor

Tag: jocurile

Polițist arădean, medaliat cu bronz la Jocurile Europene ale Polițiștilor și Pompierilor

Polițist arădean, medaliat cu bronz la Jocurile Europene ale Polițiștilor și Pompierilor

Comunicate de presa
În perioada 21-29 septembrie, în Spania, s-a desfășurat cea de-a 7-a ediție a Jocurilor Europene ale Polițiștilor și Pompierilor (European Police&Fire Games), la care au luat parte sportivi din 50 de state, din cadrul structurilor de poliție, situații de urgență, jandarmerie și poliție de frontieră. În etapa finală a competiției au participat peste 100 de concurenți. La categoria 66 de kg, Inspectoratul de Poliţie Județean Arad a fost reprezentat cu succes de agent principal Lazăr Daniel, acesta obținând medalia de bronz. Polițistul a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de judo, sport pe care-l practică de la vârsta de 7 ani, sub îndrumarea tatălui său, la rândul lui polițist în cadrul I.P.J. Arad (Lazăr Loghin). (actualitati-arad.ro vă oferă integral
Marius Copil: „Sper ca să intru în top 50 şi să particip la Jocurile Olimpice de la Tokyo“

Marius Copil: „Sper ca să intru în top 50 şi să particip la Jocurile Olimpice de la Tokyo“

Sport
Tenismanul arădean Marius Copil (88 ATP) a declarat că îşi propune să intre în top 50 mondial şi să participe în proba de simplu la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. „Va fi greu anul acesta să intru în top 50, mai am 200 de puncte care îmi ies, dar vom vedea. Dacă voi progresa ca în ultimele săptămâni cu siguranţă am şanse să mă apropii de acest obiectiv. Mi-aş dori să particip la simplu la Jocurile Olimpice. Sper ca în doi ani să intru în primii 50 şi să particip. La dublu nu cred, eu nu sunt aşa de prieten cu proba de dublu. În plus, Horia cred că va juca alături de Florin, îi las pe ei pentru că şansele sunt mai mari“, a spus Marius Copil. Tenismanul arădean este optimist în ceea ce priveşte colaborarea cu noul său antrenor Andrei Pavel şi speră ca rezultatele să se vadă în prim
Florin Tripa: „Bîlcea face jocurile dezvoltatorilor imobiliari, în detrimentul cetățenilor“

Florin Tripa: „Bîlcea face jocurile dezvoltatorilor imobiliari, în detrimentul cetățenilor“

Comunicate de presa
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, face presiuni asupra instituțiilor statului să nu respecte legislația în vigoare. Bîlcea urmărește, prin aceste presiuni, să facă jocurile dezvoltatorilor imobiliari din Vladimirescu, ignorând faptul că prin nerespectarea legii se pune în pericol viața cetățenilor. „Am văzut o ieșire în decor a vicepreședintelui CJA Sergiu Bîlcea, care cere instituțiilor statului să nu respecte legea, în cazul accesului auto spre cartierele noi din Vladimirescu, unde de zece ani trebuia să fie construit un sens giratoriu, conform angajamentelor dezvoltatorilor imobiliari. Vicele Bîlcea nu e interesat că în acea zonă au murit oameni, nu e interesat că e nevoie de un sens giratoriu pentru siguranța cetățenilor din Vladimirescu, în schimb e interes
Ghid pentru începători: cum să câștigi la jocurile tip slots la un cazino online

Ghid pentru începători: cum să câștigi la jocurile tip slots la un cazino online

Life
Jocurile tip slots din cazinourile online sunt cele mai populare jocuri de noroc in randul pariorilor. Acest lucru se datoreaza nu doar faptului ca sunt foarte usor de jucat, ci si aceluia ca le ofera jucatorilor senzatia ca se pot castiga sume mari doar cu putin noroc. Cu toate ca norocul are un rol foarte important in sloturi si, in general, in gambling, adevarul este ca strategiile pe care le aplici te pot ajuta sa iti maximizezi sansele de castig. Tocmai de aceea, in acest articol vei putea descoperi cateva sfaturi, astfel incat sa iti dezvolti o strategie castigatoare. Iata 3 sfaturi care te pot ajuta sa castigi jocurile tip slots la un cazino online: 1. Joaca doar la cazinouri online licentiate Cel mai important lucru pe care trebuie sa il ai in vedere atunci cand iti formezi st...
Istoria participării României la Jocurile Olimpice de iarnă

Istoria participării României la Jocurile Olimpice de iarnă

Sport
România a participat la aproape toate ediţiile Jocurilor Olimpice de iarnă, excepţie făcând prima ediţie, din 1924, şi cea din 1960. La competiţia din 1968, de la Grenoble, Franţa, România a obţinut prima şi, până în prezent, singura medalie din istoria participărilor - medalia de bronz, câştigată de echipajul de bob-2 persoane, alcătuit din Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe. Istoria participării României la Jocurile Olimpice de iarnă începe în 1928, când ţara noastră a concurat cu 10 sportivi la o singură probă: bob. Delegaţia de sportivi români nu a primit susţinere financiară din partea statului pentru participarea la olimpiadă, astfel că sportivii care s-au înscris au fost nevoiţi să suporte singuri cheltuielile de deplasare şi de participare. Pe lângă echipele de bob, a mai participat

Polițist arădean, medaliat la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor

Actualitati
Un agent din cadrul Poliției Municipiului Arad a fost medaliat cu bronz la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor (World Police Fire Games), care s-au desfășurat în perioada 7-16 august, în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles. La această competiție au participat peste 1.000 de sportivi, din cadrul structurilor de poliție, situații de urgență, jandarmerie și poliție de frontieră. „Agentul principal de poliție Lazăr Daniel-Raul, din cadrul Poliției Municipiului Arad, a reprezentat I.P.J. Arad, concurând la categoria judo 66 kg. În urma competiției polițiștul s-a clasat pe podium, fiind medaliat cu bronz“, se arată într-o informare a IPJ Arad. Polițistul arădean are 29 de ani și este vicecampion național la unifight, în urma concursului național organizat de M.A.I. la Plo

Rezultatele sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Rio

Sport
România a participat cu 96 sportivi și 7 rezerve la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în perioada 5-21 august, și a cucerit cinci medalii, una de aur, una de argint și trei de bronz. Aurul a fost adus de echipa feminină de spadă (Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu, Loredana Dinu), argintul a fost obținut de tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău la dublu masculin, bronzul a fost luat de Gabriel Sîncrăian la haltere (cat. 85 kg), de canotoarele de la 8+1 (Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea) și de Albert Saritov (lupte libere, cat. 97 kg). Tricolorii au mai reușit, de asemenea, o clasare pe locul 4 (gimnastul Marian Drăgulescu la sărituri), trei locuri cinci (Corina

Arădeanul Ovidiu Hațegan va arbitra la Jocurile Olimpice de la Rio

Actualitati, Sport
Arbitrul arădean Ovidiu Haţegan a fost desemnat de FIFA să conducă meciuri la Jocurile Olimpice de la Rio, din vara acestui an, în competiţia masculină, după ce va oficia şi partide de la Campionatul European din Franţa, care va debuta pe 10 iunie, cu meciul dintre ţara gazdă şi România. Ovidiu Haţegan va fi primul arbitru român, după Nicolae Grigorescu, la Euro 2000, din Belgia şi Olanda, care va conduce partide la un turneu final. Centralul din Arad va fi ajutat de asistenţii Sebastian Gheorghe şi Octavian Şovre, iar arbitri adiţionali vor fi Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu şi Radu Ghinguleac va fi arbitru de rezervă la Campionatul European din Franţa, care se va disputa între 10 iunie şi 10 iulie. Mai mult, arbitrul în vârstă de 36 de ani va conduce partide şi la Jocurile Olimp

Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci vor fi cele mai scumpe din istorie.

Stiati ca
Bugetul JO este în jur de 50 de miliarde de dolari (aproximativ 36 de miliarde de euro). Astfel Olimpiada din Rusia depăşeşte Jocurile de la Londra, din 2012, care au costat 17 miliarde de dolari (12 miliarde de euro) şi detronează fostul lider, Olimpiada de Vară de la Beijing 2008, în care s-au investit 40 miliarde de dolari (29 de miliarde de euro). Costurile au crescut foarte mult, pentru că pe lângă arenele sportive, organizatorii au trebuit să investească serios în infrastructură, cel mai notabil proiect fiind construirea unor căi ferate rapide care leagă Soci de aeroportul Adler şi de Krasnaya Polyana, unde se vor desfăşura o parte dintre probele olimpice. citiţi mai mult pe mediafax.ro