Ziarul electronic al arădenilor

Tag: 2030

László Borbély susține implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030

László Borbély susține implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030

Comunicate de presa
Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a efectuat în data de 24 aprilie 2019 o vizită de lucru la Arad, în care a prezentat Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030. De asemenea, a subliniat importanța implicării autorităților locale în procesul de implementare a Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. „În viziunea noastră, succesul Strategiei pe care am realizat-o depinde de implicarea tuturor segmentelor  sociale, de la toate nivelurile de decizie. Trebuie să construim o legătură puternică între structurile centrale și cele locale astfel încât să ajungem la cele mai bune decizii pentru cetățean. De aceea, am organizat o serie de întâlniri regionale în cadrul procesului de reviziuire a Strategiei și vom continua să avem o colaborar
Studiu. Populaţia României va scădea la 18 milioane de persoane până în 2030

Studiu. Populaţia României va scădea la 18 milioane de persoane până în 2030

Din tara
Populaţia totală a României va scădea la 18 milioane de persoane până în anul 2030, iar din 2060 rata de dependenţă a sistemului public de pensii, exprimată ca raport procentual între numărul de pensionari şi cel persoanelor ocupate, va ajunge la aproape 100%, dacă tendinţele declinului demografic şi ale migraţiei din România vor continua în acelaşi ritm, relevă studiul „Analiza cantitativă şi calitativă a pieţei muncii în România“, dat marţi publicităţii. „Declinul demografic şi migraţia sunt printre principalele cauze care au condus la adâncirea deficitului forţei de muncă. Pentru întreaga perioadă 1990-2018, în România, declinul demografic natural a depăşit 1.000.000 de locuitori. În condiţiile menţinerii impactului semnificativ al migraţiei nete (oficiale), populaţia totală a ţării no
Învăţământul general obligatoriu, extins treptat la 15 clase, până în 2030

Învăţământul general obligatoriu, extins treptat la 15 clase, până în 2030

Social - Economic
Senatul a reexaminat, în şedinţa plenului de luni, ca urmare a deciziei CCR 528/17 iulie 2018, propunerea legislativă pentru modificarea art. 16 din Legea Educaţiei naţionale, în sensul extinderii învăţământului general obligatoriu de la 11 la 15 clase, treptat, până în 2030. Actul normativ, iniţiat de un grup de parlamentari UDMR, prevede că grupa mare din învăţământul preşcolar, învăţământul primar, gimnazial şi învăţamântul liceal devin obligatorii până în 2020. „Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mic

Oamenii ar putea locui pe Lună până în 2030.

Stiati ca
Experţii de la Agenţia Spaţială Europeană au în plan instalarea unei baze pe Lună până în 2030, folosind tehnologia 3D. Astfel, solul selenar ar fi transformat în locuinţe pentru astronauţi, conducerea ESA sperând ca pe viitor „satul“ de pe satelitul natural al Pământului să fie un înlocuitor pentru Staţia Spaţială Internaţională. De altfel, ESA a testat cu succes imprimate de cărămizi din solul selenar (regolit). Savanţii au arătat că prin tehnologia 3D pot fi realizaţi 2 - 3,5 metri de material în fiecare oră. Habitatul lunar ar putea fi construit de roboţii trimişi înaintea misiunilor cu echipaj uman. citiți mai multe pe mediafax.ro