Românii preferă călătoriile de agrement şi vacanţele mai scurte de o săptămână, în condiţiile în care 54% dintre ei şi-au alocat în ultimele 12 luni resurse de timp şi financiare pentru astfel de călătorii, iar 32% au optat pentru o vacanţă mai lungă, relevă un studiu realizat în rândul populaţiei din mediul urban din România.
„Cei mai mulţi dintre respondenţi (41%) şi-au declarat intenţia de a face o călătorie de agrement de scurtă durată în viitorul apropiat, ceea ce înseamnă că aproximativ 4 milioane de oameni plănuiesc să plece într-o vacanţă mai scurtă de o săptămână în 2015.
Destinaţia principală luată în considerare pentru planificarea vacanţelor scurte este de departe România, muntele conducând în topul preferinţelor pentru concediile de câteva zile. Acest aspect este influenţat şi de faptul că vacanţele la mare sunt limitate la anotimpul cald, ceea ce oferă litoralului un caracter sezonier“, potrivit rezultatelor celui mai recent Studiu Naţional de Audienţă (SNA) Focus realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).
De asemenea, 39% dintre persoanele care au petrecut o vacanţă scurtă în România în ultimul an au ales cazarea în pensiuni/agroturism, în timp ce românii care au călătorit într-o ţară străină au optat în proporţie de 47% pentru cazarea în hoteluri de 3 stele.
Studiul arată că indiferent de destinaţia aleasă, cei care optează pentru călătorii de agrement sau vacanţe mai scurte de o săptămână aleg, de cele mai multe ori, utilizarea automobilului, în detrimentul altor mijloace de transport.
Studiul BRAT a fost realizat în rândul populaţiei din mediul urban din România, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 74 de ani, şi măsoară preferinţele de consum de bunuri şi servicii ale populaţiei urbane.
Caracterul continuu al studiului şi eşantioanele mari (peste 10.000 de interviuri anual) permit observarea fluctuaţiilor preferinţelor populaţiei şi studierea lor în raport cu evoluţia socio-economică din România. Marja de eroare este de +/-0,8%.
Studiul Naţional de Audienţă Focus oferă date despre consumul de bunuri şi servicii din România pentru mai mult de 3.000 de mărci şi peste 200 de categorii de bunuri şi servicii.