Polițiștii arădeni au dat aproximativ 100 de amenzi în valoare de peste 26.000 lei, în primele ore ale acțiunii „SpeedMarathon“, care se desfășoară în toate statele Uniunii Europene, printre cei sancționați fiind și o tânără care conducea un autoturism, pe un bulevard din municipiu, cu viteza de 103 km/h.
Poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene au acţionat simultan, începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri, pentru depistarea șoferilor care depăşesc viteza legală.
În municipiul Arad, echipajele Poliției Rutiere au fost prezente, miercuri, începând cu ora 13.00, pe Bulevardul Nicolae Titulescu (radar), Calea Timișorii (radar), str. Cocorilor, str. Banu Mărăcine, Bulevardul Revoluției – Calea Romanilor.
„În prima parte a zilei, în cadrul acțiunii «SpeedMarathon», desfășurată sub egida T.I.S.P.O.L., polițiștii arădeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 26.440 de lei“, a anunțat Biroul de presă al IPJ Arad.
Pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate 37 de amenzi, iar pentru lipsa centurii de siguranță au fost date 21 de sancțiuni contravenționale.
Pentru utilizarea telefonului mobil în timp ce conduceau vehicule au fost amendați doi șoferi. De asemenea, au fost amendați patru bicicliști, iar 33 de amenzi au fost aplicate pentru alte abateri.
În timpul acțiunii au fost reținute șapte permise de conducere, din care unul pentru depășirea vitezei legale, patru pentru nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului, iar două pentru neacordare de prioritate la pietoni.
Polițiștii au depistat o tânăra, de 25 ani, din Arad, care a condus un autoturism pe Bulevardul Nicolae Titulescu din municipiu cu viteza de 103 km/h. Tinerei i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 zile. De asemenea, a fost sancționată cu amendă în valoare de 1.305 lei.
Totodată, un bărbat de 66 ani, din județul Bihor, a condus un autoturism pe Bulevardul N.Titulescu cu viteza de 82 km/h. Acesta nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, astfel că i-a fost reținut permisul de conducere pentru 30 zile. Bihoreanul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 lei.
Activitățile în cadrul săptămânii TISPOL Speed se desfășoară în perioada 1 – 7 aprilie.
foto: IPJ Arad