Soarele răsare în fiecare zi (IV)

Numai bătrân să nu fii!

Nu știu ce ați simțit atunci când ministrul de Interne ne-a pus degetul în piept – ăstora de am trecut de 65 de ani – ca să stăm în casă. Pur și simplu! Toți, la grămadă și numai pentru că ne încăpățânăm să vrem să ne bucurăm de viață.

În mod curios, la început, eu m-am simțit, brusc, eliberat de o mare greutate. Am primit, în sfârșit, o confirmare, un răspuns la sutele de ipoteze care mi se spărseseră până atunci în cap. Acum e clar. Știm una și bună și, ne place ori nu, ne ținem de „program“.

În rest, ce ar mai fi de spus?

La români circulă, din vechime, vorba „Numai bătrân să nu fii!“ și vreau să spun că abordarea aceasta mă contrariază. Știți de ce? Pentru că, nimic nou, românii se declară, în proporție de peste 90%, creștini.

Ori dacă e așa, ar trebui să cunoască și, mai ales, să împărtășească, printre altele, acel verset din Decalogul lui Moise care decretează fără echivoc: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție“.

Altfel spus, cinstește-i cu atât mai mult dacă au ajuns la senectute. Este un Cuvânt al Domnului, dar, să nu uităm, este și una din lecțiile înscrise în „programa“ celor 7 ani de acasă.

Ori, în deceniile din urmă, sentimentul care persistă în mintea foarte multora dintre noi este că, brusc, bătrânii din România au devenit de prisos. Deranjează, cumva.

Am auzit pe cineva spunând că „pensionarii ăștia“ fac umbră pământului degeaba. Strică socoteala la banii de la buget: prea mulți abonați la pensie. Încurcă planuri de vacanță, programe de petreceri. Și nici să-i lași să se ocupe de nepoți nu mai e „cool“, chiar așa.

Și de ar fi numai atât.

Lucru vizibil, relația cu  cei în vârstă a înregistrat – în condițiile traiului zilnic – mutații dramatice în sensul deprecierii respectului, a empatiei, ca să nu mai vorbesc de… dragostea pentru părinți, pentru bunici! Dragostea de care vorbește Apostolul Pavel, cu care, creștini fiind, am fi datori unii față de alții indiferent de circumstanțe cum ar fi, ei da, vârsta!

Analiza mi-a fost determinată după o citire mai atentă a ordinelor militare emise în ultima vreme, pentru reglementarea pandemiei.

Ce vreau să spun?

Li se prescrie persoanelor de peste 65 de ani că au voie să iasă din casă numai între orele 11.00 și 13.00 dar, pe de altă parte, ni se restrânge această libertate prin instituirea unor praguri foarte greu sau imposibil de conciliat și, mai ales, de îndeplinit.

De pildă, îl lași pe bătrân să meargă pentru cumpărături, dar numai „lângă locuință“, deși, lucru ce nu trebuie demonstrat, sunt destule situațiile în care „lângă locuința“ unora nu există oportunități pentru cumpărături. Apoi, îl lași pe bătrân să desfășoare „activități fizice individuale“, dar numai „lângă locuință“. Adică să nu poată merge omul până într-un loc amenajat – cum ar fi, pe plan local, Stadionul Gloria – unde să practice activități fizice individuale, atât de necesare pentru conservarea sănătății, chiar și în aceste vremuri!? La fel cu plimbatul animalelor de companie.

Să fim serioși, într-un interval de două ore chiar și un om de peste 65 de ani poate parcurge – singur și mergând pe jos, cu o viteză de, să zicem, 3 km/oră – o distanță ce trece mult peste perimetrul definit ca fiind „lângă locuință“. Iar lucrul acesta îl poate face individual și-i face bine la sănătate!

De ce să nu-l lași? Aha, ca să se anchilozeze de tot, ca să simtă că este, cumva, pedepsit pentru că a ajuns să trăiască până la această vârstă!?

Puțină logică, oameni buni!

Așa fiind, nu-mi rămâne decât să vă îndemn, dragi „colegi“ de peste 65 de ani, să ne dea Dumnezeu cât mai multă înțelepciune, îndelungă răbdare, bucurie destinsă în inimă, în minte și sănătate.

Iar celor care se „îngrijesc“ de noi, Domnul să le dea gândul cel bun!

Silviu Rațiu

comentarii