Sâmbătă – înainte de Înviere

M-am întrebat deseori de ce zilei de sâmbătă, de dinaintea Învierii, nu i s-a atașat particula distinctivă de  „Mare” și am ajuns la următorul gând: nu poate fi „mare” o zi în care Iisus – Mielul de jertfă – a coborât în tenebre, pentru ca, în moartea trupului, să desăvârșească Jertfa Mântuitoare.

Se cuvenea să lăsăm un timp în care, oprindu-ne sau, măcar încetinind goana în care ne înghesuim zilele, să ne punem niște întrebări, să înșirăm niște frânturi de gând și, dacă s-ar putea, să mai și stăm de vorba cu Dumnezeu. Să-i punem, dacă tot ni s-a îngăduit acest timp de liniște, niște întrebări – El este mereu pregătit cu răspunsuri potrivite.

Spre o pildă, v-ați gândit că Dumnezeu ne-a lăsat, în Cuvântul Său, un nou „timp” în care să putem conjuga predicatele ce ne pun viața în mișcare?!

Cartea Deuteronom, capitolul 30, versetul 15, o spune răspicat: „Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul”.

Ori de câte ori vom deschide Biblia în dreptul acestui text – azi, mâine, peste o lună – și-l vom citi, vom fi puși în aceeași situația: de a alege. De a decide dacă ne alăturăm binelui și, prin aceasta vieții ori, decidem să rămânem la dispoziția răului din noi, culegând ca roadă, iremediabil, moartea.

În felul acesta, am putea spune că Dumnezeu ne confruntă cu un nou „timp” al conjugării verbului „a alege”: prezentul continuu.

Mereu și mereu ne vom confrunta ca aceasta nevoie imperioasă de a face o alegere care să ne pună în situația de a ne bucura de viață și nu în orice fel, ci de viață veșnică!

Și dacă tot e să ne lăsăm purtați în universul paradoxurilor rânduite de Creatorul, aș putea să mă gândesc la îndemnul pe care Apostolul Pavel ni-l adresează peste veac în Epistola către Filipeni. Auziți:  „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Epistola către Filipeni 4:4).

Auziți, Domnul vrea ca să ne bucurăm! Să ne bucurăm întotdeauna! Să avem – cu alte cuvinte – o stare permanentă de bucurie, o lumină caldă care să ne însuflețească în tot ceea ce facem, indiferent de tot ce se petrece în jurul nostru. Să trăim la cea mai mare intensitate sentimentul de eliberare deplină pe care bucuria pricinuită de conștiința mântuirii ne-o dăruiește în fiecare zi!

Și bucuria asta să nu fie așa, oricum. Ea să fie atât de atotcuprinzătoare, cât să o poată simți și vedea oricine. Îngerii, tot cerul, dar mai ales aproapele. Cel pe care-l întâlnim dimineața în casa scărilor, ori pe stradă, în ploaie, adăpostindu-l sub umbrelă, ori stând la coadă, în fața unui ghișeu pe care stă afișat, de vreo oră: „Vin imediat”; să ne vadă bucuria și cel ce simte asemenea nouă, dar și cel pregătit să ne ceară socoteală pentru cine știe ce vină închipuită; să simtă bucuria și cel pregătit să  o împărtășească alături de noi dar, mai ales, cel care n-a mai găsit motiv pentru un surâs cine știe de când.

Să ne bucurăm și atunci când numai ce am șters ultima lacrimă prelinsă pe obraz – al meu sau al celui din fața mea.

Să ne bucurăm întotdeauna în Domnul, cu El și din pricina Lui!

Așa aș se-nchide cercul „paradoxurilor” din sâmbăta aceasta indecisă: ai să te întrebi cum te poți bucura în Domnul, iar răspunsul va veni simplu și cu vigoarea unui timp mereu și mereu reînnoit: în Cartea Deuteronom am aflat că tot ce ni se întâmplă în viață ține de alegerile noastre.

De felul cum vom ști să deosebim binele de rău, viața deplină, de finalul lamentabil al unui șir de alegeri greșite, petrecut în locul unde este „plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 13:42), în vreme ce Apostolul Pavel ne dă un consemn pentru o veșnicie: Bucurați-vă întotdeauna! Chiar și-n necaz!

E sâmbăta dinaintea Invierii Domnului. Un scurt răgaz, după cavalcada Săptămânii Mari – cu tot ce a însemnat ea ca trecere de la cântările de laudă și ramurile înflorite așternute în calea lui Iisus și până la întunericul ce a cuprins întreaga ființă în momentul săvârșirii Jertfei Mântuitoare.

E un timp al așteptării.

Nicicând un prilej mai potrivit pentru a ne revizui opțiunile, pentru a ne re-cântări deciziile și de a ne ridica privirea către Cel care – deși are toate răspunsurile – ne lasă deplina libertate a alegerii.

Așa se face că în clipa de liniște suspendată la capătul unei rugăciuni, vei putea auzi răspunsul ce-ți este dedicat, în exclusivitate: vrei să te bucuri cu tot ceea ești și vei fi, pînă la capăt și chiar dincolo de el, în veșnicii?

Alege binele, alege Viața!

Silviu Rațiu

comentarii