Fără îndoială, incidentul legat de proiecția unui film documentar într-un cinematograf din Arad a fost provocat de un șir de erori.
Au fost decizii adoptate, cumva, din rutină, urmate de greșeli de judecată și, apoi, de alte decizii pripite, asumate sub presiune.
Din ceea ce a apărut pînă acum în mass media este clar că „factorii de decizie” – n-am să numesc persoane sau instituții, la ce bun?! – au demonstrat inabilitate și o temere absolut nejustificată.
În regulă, după ce proiecția a fost anunțată în presă au apărut reacții negative. Au apărut și declarații belicoase. Cică ar fi apărut și amenințări.
Să fie așa.
Dar, pentru numele lui Dumnezeu, în ce țară trăim?
Să trebuiască să ne temem de niște scandalagii? Acolo unde, până una-alta, majoritatea copleșitoare a locuitorilor demonstrează civilitate, un calm domol, de ardelean bine crescut și răbdător?!
Din această perspectivă, deciziile care au fost adoptate reprezintă greșeli incontestabile.
Concluziile trebuiesc formulate rapid, sec și decis. Cei care au greșit trebuie să-și asume consecințele, iar dacă este cazul să se aplice sancțiuni, atunci ele trebuiesc aplicate. Ferm, dar proporțional și, în orice caz, cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor care definesc evenimentul.
În același timp, socotesc că nu trebuie să ne lăsăm antrenați în scandalul pe care, într-un mod deloc dezinteresat, realizatorul filmului și alte persoane apropiate acestuia, l-au provocat cu bună știință.
Să nu uităm, în nici una din luările de poziție ale reprezentanților celor două instituții arădene nu a fost vorba de INTERZICERE! S-a vorbit de o eventuală amânare, nicidecum de interzicere.
Dacă tot e să ne învârtim în jurul cozii, amânarea nu este, orice am vrea noi, ardelenii, să zicem, tot una cu interzicerea.
Și încă un detaliu peste care se trece – întâmplător? – cu vederea: între autorul filmului și instituțiile arădene nu a existat un raport de subordonare. A existat, juridic vorbind, o convenție verbală. Atenție, o CONVENȚIE! Asta înseamnă că nici una dintre părți nu s-a aflat într-o poziție de autoritate față de cealaltă. Nici una dintre părți nu-și putea impune voința cu forța. Altfel spus – și aici e greșeala „cenzuratului” – nu putea „interzice” celeilalte să facă sau să nu facă ceva.
Nu putea „interzice” proiectarea filmului.
Să fim serioși!
Se demonstrează că, în cele din urmă, filmul a fost prezentat în Arad. Da, filmul a rulat într-o atmosferă de calm și bună dispozție – așa se poate vedea din imaginile care au apărut în media. Nimeni nu a tulburat serata celor adunați pe o terasă cochetă din oraș. Nici urmă de scandal, nici urmă de autorități care să oprească filmul.
Aș îndrăzni să atrag atenția unor mânuitori de condei – inclusiv de pe plaiuri arădene – că expresii de genul „cenzură”, „dictat” și altele asemeni, au fost folosite în cel mai bun caz, într-un mod mult prea ușor dacă, nu cumva – vezi lamentările regizorului – în mod premeditat, pentru a declanșa ceea ce a urmat: scandalul.
De ce a preferat autorul să se implice într-un scandal care, iată, a luat proporții naționale?!
Simplu: istoria a demonstrat că scandalul… vinde. Cu cât sâmburele scandalului e mai gălăgios, cu atâta se vinde mai bine. Aș putea zice că autorul peliculei atâta a așteptat – ba, poate chiar a premeditat (!?): să aibă un motiv cu care să provoace toată tevatura.
Mai cu seamă când se demonstrează că cel care a declanșat scandalul a acționat cu rea credință, exclusiv în dorința de a-și promova, cu orice preț, „produsul”. Acolo unde a fost rostit cuvântul „amînare”, dumnealui a auzit, curios, „interzicere” și… pac la „Războiul”…
Dar până la a stigmatiza, a arde pe rug niște oameni, a arunca anatema pe un oraș întreg, e – să fiu iertat – cale lungă.
Pe care arădenii nu trebuie să o accepte, cu nici un chip!
Deocamdată, cam atât. Și, poate, dacă e să ținem la numele acestui oraș, cred că nici nu ar mai fi loc de altceva. Nu cred că e cazul să ne lăsăm antrenați într-un scenariu cu iz de mahala – chiar „culturală” să fie ea! – construit cu meschinărie și rea credință evidentă și, în nici un caz, nu e cazul să ne lăsăm atrași în vendette politice de gust îndoielnic!
Avem atât de multe alte lucruri importante de făcut, vă rog să mă credeți!
Silviu RAȚIU
