O știre recentă ne anunță că Federația germană de bob, sanie și skeleton a decis să pedepsească exemplar pe unul dintre sportivii care numai ce s-a întors de la recent încheiata Olimpiadă de la Soci.
De ce sancțiunea?
Incredibil de simplu: pentru că respectivul sportiv ar fi împrumutat unui alt concurent – rus de cetățenia lui – patinele bobului său – care nu i-a prea adus o clasare deosebită! – iar acesta din urmă n-a avut altceva de făcut decât să câștige două (!) medalii de aur.
Cu acele patine, primite de la colegul său, german. În motivarea deciziei de sancționare, un domn – încercați și dumneavoastră să vi-l imaginați – a decretat că, or fi ele principiile olimpice importante, dar mai importat ar fi fost că sportivul cu pricina să aibă în vedere “interesul național”…
Că veni vorba, pe ce loc credeți că au terminat echipajele de bob ale Germaniei la această Olimpiadă? A avut de suferit careva dintre concurenții nemți la bob de pe urma gestului celui pedepsit? A fost afectată în vreun fel clasarea lui – sau a celorlalte echipaje – în afara podiumului? Nici vorbă! Pur și simplu, anul acesta, nemților nu le-a ieșit la bob, ceea ce, să fim serioși, i se poate întâmpla oricui. Cu sau fără patine împrumutate.
Și atunci?
Pe vremea Greciei Antice, Olimpiadele făceau să se oprească războaie, să înceteze ura, să tacă iraționalul din om! Atât de importante sunt valorile pe care le promovează aceste întreceri în care Omul antic se voia oglindit în ceea ce Dumnezeu i-a pus în inimă și în minte: inteligență, agilitate, curaj, perseverență, altruism și generozitate. Toate ridicate la puterea Cerului!
Am mai aflat cu ocazia aceasta că la Olimpiada din 1936, găzduită de Germania lui Hitler – simbolul diabolicului din om – un alt sportiv german i-a acordat ajutor legendarului Jesse Owens – atletul de culoare care a câștigat mai apoi medalia de aur la proba de săritură în lungime dar nimeni, chiar nimeni, nu s-a gândit să-l mustre măcar pe neamț.
În perspectiva timpului, noi zicem că omenirea progresează.
Încotro?
Cu aproape două milenii în urmă, Apostolul Pavel îi sfătuia pe creștinii din Tesalonic“… să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți” (1.Tesaloniceni 5:15). Pentru înțelesul domnului din federația de bob a Germaniei – și nu numai! -, ar trebui să fim de acord că, da, mai întâi este potrivit să facem binele “între noi” (adică între cei ce au defilat sub același drapel la Soci, dar, de o manieră generală, și a celor cu care ne socotim de-o seamă, de-un rang, de-o familie, de pildă).
Dar uite că Pavel ne zice că e la fel de important să-l facem “și față de toți”. Indiferent de cine este, unde își duce viața, în ce crede – sau chiar nu crede – dacă și cât ne este de simpatic, dacă ne putem aștepta să ni se întoarcă binele cu bine sau dacă vom primi vreo răsplată și câte altele.
Să facem binele pur și simplu, pentru că așa ne dă ghes inima și așa ne luminează mintea, a fost și ar trebui să rămână una din pietrele de temelie ale civilizației umane – creștină sau nu, dar mai ales din pricina asta!
Mai suntem noi determinați de gândul, de dorința, de imboldul acesta aproape natural?
După cum ne arată și omul cu sania – dar câte alte exemple se prăbușesc peste noi, zi de zi – , pare că nu.
Sau totuși?
Silviu Rațiu
Martie, 2014
