Punct și de la capăt. Despre cvorum şi nu numai

De câteva săptămâni, România este scena unui teatru absurd care, de n-ar răscoli vieţi şi destine, ar fi de râs. Cu lacrimi. Amare.

Cum s-a putut ajunge aici?

De bine de rău, ne ştiam un neam de oameni intelingeţi, dotaţi cu raţiune şi echilibru. Cu nişte ani în urmă, cineva, venit de-afară, mi-a spus, admirativ, că ne priveşte ca pe un neam de supravieţuitori: oameni deştepţi şi de acţiune, care ştim ce vrem şi ştim şi cum să facem ca să obţinem ce vrem.

Iată, însă, că de o vreme toate acestea au devenit păreri. Şi încă păreri de rău. S-ar zice că nu ne mai regăsim şi lucrul acesta ne afectează profund judecata, puterea de acţiune, punându-ne în pericol chiar existenţa – la nivel de individ, dar şi de naţie – pe termen scurt şi mediu, dar şi pe termen mai lung.

Vin unii şi alţii şi ne spun ce trebuie să facem, ne dictează chiar – vezi celebra, de acum, „scrisoare în 11 puncte” – iar noi plecăm capul tăcuţi şi zicem că vom face şi vom drege, doar-doar o să fie bine. Dar uite că, nu împăturim bine scrisorica şi vine şi alde Gordon, din SUA, să ne bată şi el obrazul, că o fi şi o păţi. Şi noi, iar plecăm capul şi zicem că vom face şi vom drege.

De ce?

De ce să plecăm capul şi de ce să le zicem, lor, că vom face şi vom drege dacă – lucru cât se poate de limpede – ceea ce ne zic ei şi ne cer, nu este nici adevărat, nici drept. Iar dacă ar fi să fie, de ce să ne spună ei ce şi cum să facem, de parcă noi am fi, vorba unui vechi coleg, „amputaţi intelectual”?!

Nu suntem!

Nu suntem nici măcar supuşii cuiva. Cel puţin, cu ştiinţa noastră, nu!

Şi atunci?

De ce a fost nevoie să se instituie acest atât de mult trâmbiţat cvorum la referendum?

Nimeni nu ne lămureşte în baza cărei prevederi din Constituţia României – nu a Botswanei şi nici a Insulelor Hebride! – a putut impune Curtea Constituţională a României acest cvorum. Pentru că, nu-i aşa, menirea unică a acestei Curţi este aceea de a pune de acord legile adoptate de Parlament – ori alte instituţii cu putere legislativă în stat – cu Legea fundamentală a ţării! Aşa scrie în lege, aşa ar trebui să fie. Atât şi nimic mai mult.

Şi atunci, mergem la Constituţie şi căutăm (cât ne mai ţine capul): unde, în care paragraf sau articol este stabilit că referendumul ar fi valabil numai dacă se îndeplineşte un anume cvorum? Oricare ar fi el.

Oricât am căuta, o astfel de prevedere legală nu există în Constituţie.

Ne întoarcem deci şi întrebăm din nou: de unde, din care joben magic a scos onor Curtea Constituţională toată nebunia asta cu cvorumul?

Desigur, domniile lor sunt mult prea ocupaţi acum şi nu vor avea timp să ne răspundă.

Nu vor avea timp să ne răspundă nici la o altă întrebare. Decurgând din chestia cu cvorumul. Cum poate fi calificat cineva care determină, cu bună ştiinţă, un popor – mă rog, o parte a lui – să renunţe de bună voie la un drept pentru care s-a vărsat sânge, şi nu de puţine ori, iar apoi să se revendice drept om cu frica Constituţiei? Să instigi oamenii la boicot înseamnă să-i determini să ia în deşert un drept înscris în aceeaşi Constituţie: dreptul la vot! Un drept care este de însăşi esenţa democraţiei.

Şi-atunci, mergând mai departe cu linia de gândire, se naşte următoarea întrebare: mai este democratic un stat în care diverse dregătorii se pot obţine ori păstra prin aceea că oamenii sunt determinaţi să renunţe la drepturile care alcătuiesc însăşi esenţa sus-zisei democraţii?

Iar dacă această formă de guvenământ nu prea mai are multe în comun cu democraţia, să ne mai mire că, de câteva zile, ţara a devenit o imensă cameră de anchetă, cum n-a mai fost din vremuri pe care am îndrăznit să le considerăm definitiv apuse?

Nu mai rămâne decât ca aceeaşi ţară să ajungă un imens loc de penitenţă. Un loc în care conştiinţe, dar şi vieţi, să se regăsească arestate pentru faptul că nu au ascultat de îndemnul de a renunţa la un drept prevăzut în Constituţie.

Ipotetic, există posibilitatea ca, în urma anchetelor declanşate în ultimele zile, la un moment dat să existe în România peste 7 milioane de persoane condamnate pe temeiul referendumului. Care condamnări vor avea, este limpede, un caracter politic. O ţară de deţinuţi politici!

Cum vi se pare că sună, domnilor, pe oricare treaptă a ierarhiei v-aţi afla?

E timp de un răspuns.

Mingea e în terenul domniilor voastre. Deocamdată.

Silviu Raţiu