Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

UPDATE Prețul gigacaloriei ar putea ajunge în Arad la 391,74 lei

Prețul de facturare a energiei termice livrate consumatorilor casnici din municipiul Arad ar putea ajunge la 391,74 lei/Gcal, față de 273,85 lei cât este în prezent, o decizie în acest sens urmând să fie luată la următoarea ședință a Consiliului Local Municipal.

În proiectul de hotărâre care va fi pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CLM Arad se arată că decizia majorării tarifului este luată deoarece „în vederea susţinerii operatorului de termoficare SC CET Hidrocarburi SA Arad“ s-a identificat necesitatea aprobării unui preţ al energiei termice bazat pe costurile reale aferente acestei activităţi, prin includerea pierderilor tehnologice“.

„Prin adresa nr. 12578/20.02.2018, Biroul Executorului Judecătoresc Bărar Radu comunică înfiinţarea popririi asupra conturilor debitorului CET Hidrocarburi SA, în dosarul de instanţă 16430/55/2018. SC CET Hidrocarburi SA, prin adresa nr. 702/20.02.2019, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 12776/20.02.2019, solicită Municipiului Arad majorarea de urgenţă a preţurilor şi tarifelor, conform Avizului nr. 74/2018 al ANRE, în vederea identificării şi alocării sumelor necesare deblocării conturilor, respectiv plăţii combustibilului necesar prestării serviciului public încredinţat.

Prin menţinerea preţurilor actuale, operatorul de termoficare va fi în imposibilitatea achitării facturilor de gaz, ceea ce conduce la sistarea livrărilor, implicit sistarea furnizării de energie termică către populaţie“, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre.

Dacă proiectul va fi aprobat, noul tarif se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Conform proiectului, preţul total de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrată populație, care ar urma să ajungă la valoarea de 596.27 lei/Gcal (inclusiv TVA) este compus din:

–  preţul mediu de producere a energiei termice = 352,25 lei/Gcal (inclusiv TVA);

 – tariful local pentru transportul energiei termice destinată populaţiei = 75,10 lei/Gcal (inclusiv TVA);

– tariful local pentru distribuţia energiei termice destinată populaţiei = 168,92 lei/Gcal (inclusiv TVA).

Subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie și furnizare a energiei termice livrată populatiei şi preţul local al energiei termice facturate populației va fide 204,53 lei/Gcal (inclusiv TVA), se mai menționează în proiectul de hotărâre.

Municipalitatea precizează că pentru perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2019, diferenţa dintre preţul total actual, aprobat prin Hotărârea nr. 504/2017 şi preţul total avizat de ANRE prin Avizul nr.  74/2018, se acoperă de către Municipiul Arad, cu titlu de subvenţie.

UPDATE

Gheorghe Falcă: „Măsurile Guvernului PSD cresc preţul gigacaloriei în Arad”

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat preţul  total al energiei termice livrată arădenilor.

De la 1 martie 2019, preţul de facturare a energiei termice pentru populaţie va fi de  391,74 lei/Gcal (inclusiv TVA), iar subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie si furnizare a energiei termice livrată populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei va fi de 204,53 lei/Gcal (inclusiv TVA).

„Suntem martorii efectelor nefaste ale Guvernării PSD şi Ordonanţei nr.114. ANRE ne-a transmis noul preţ de producere a energiei termice. Pentu a diminua impactul acestor măsuri defectuoase asupra populaţiei, în următoarele două luni, Primăria va subvenţiona diferenţa de preţ. Chiar şi aşa, arădenii vor trebui să facă faţă scumpirilor în lanţ la combustibili, gaze naturale, energie electrică”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.