Ziarul electronic al arădenilor

O zi de vară târzie, la Ineu

Am tot amânat vizita pe care am proiectat-o cu Sever Săsărman, mai multe săptămâni.

„Ce mare grabă, tabăra ține până prin 11 septembrie”, mă justificam și, parcă, mă și simțeam bine că găsesc așa o scuză bună.

Apoi, Sever mi-a telefonat să-mi spună că singura zi pe care o are la dispoziție pentru acest proiect este luni, 6 septembrie. Atât.

Și am pornit.

Știam că tabăra de sculptură – ținta călătoriei noastre – este amenajată în parcul de la intrarea în Ineu, vis a vis de fosta cazarmă militară – un loc cum nu se poate mai potrivit. Și așa s-a și dovedit.

Doar că, prima surpriză, tabăra se închisese deja, oamenii erau plecați, uneltele ridicate… Am găsit doar lucrările. O mică expoziție în aer liber, așteptându-și inaugurarea.

Iată că la Ineu s-a putut, mi-am zis. Adică a fost posibil ca, după 30 de ani, un proiect întrerupt intempestiv de cursul tumultuos al istoriei, să fie reluat, invitațiile reînnoite, spațiul pus la dispoziție cu generozitate iar la final, lucrările finalizate.

Piatra, de bună calitate, a așteptat cu răbdare atingerea viguroasă a dălții, formele – dintre cele mai neașteptate – s-au conturat cu eleganță, ansamblul și-a definit volumele, iar la sfârșit a mai apărut un loc cu un mesaj viguros despre artă, despre efort creator și credință în valoarea semnului lăsat de muncă și credință.

Am aflat de la tânărul director din Primăria Ineu. Lăzărean Alin – un interlocutor răsărit acolo în deplinul exercițiu al funcției – că administrația locală tocmai ce pregătește niște socluri pe care lucrările să poată vorbi cu și mai multă elocvență despre rostul lor, despre ceea ce, peste timp, cei ce le-au creat vor fi vrut să ne transmită.

Lăzărean Alin, un tânăr îndrăgostit de orașul în care trăiește și pe care și-l dorește tot mai frumos, mai așezat, mai curat și mai relevant. „Să mergeți să vizitați și Cetatea… nu-i mare lucru acum de văzut, că abia ce s-au reluat lucrările de restaurare, dar chiar și așa, merită să faceți o plimbare prin Centru, să vedeți cum arată acum, că ne-am ocupat un pic de el… e curat și, chiar așa, e frumos…, dar uite, mergeți să vedeți și sculpturile mai vechi, alea de dinainte de 1989…, sunt sigur că o să vă placă…”.

Și cred că ne-ar mai fi spus multe, dar oamenii cu care venise acolo l-au luat de lângă noi, era nevoie de cineva care să ia niște decizii rapide.

Așa cum ne-a pregătit dl.Lăzărean, Centrul Ineului are față de oraș curat și civilizat. Ca unul care, în urmă cu peste 50 de ani, mi-am început acolo cariera, mi-a fost ușor să observ că ineuanii sunt oameni cărora le place ca, atât ei, cât și locul unde i-a așezat Dumnezeu, să arate bine. Am simțit asta atât în ceea ce, deja, se vede cât și în ceea ce abia se construiește, ceea ce abia se conturează.

Și încă un detaliu pe care nu vreau să-l scap: pe bulevardul central, la orele dimineții, viață, grupuri de oameni, pe ici pe colo chiar forfotă neașteptată pentru o zi de luni. N-am văzut spații sigilate, goale. N-am văzut panouri foto încercând, jalnic, să mascheze magazine abandonate. N-am auzit vântul șuierând a pustiu de-a lungul străzii.

Cetatea, da, arată ca un bolnav cronic, căutând, disperat după un tub de oxigen. Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că, „înainte” clădirea aceasta a adăpostit o instituție școlară, deci a satisfăcut – așa cum s-a putut atunci – niște cerințe pentru locuire, educare și, cine știe, ceva ce s-ar numi timp liber.

După mai bine de 30 de ani, un uriaș semn de întrebare: nu s-ar fi putut găsi soluții măcar pentru conservarea a ceea ce, cu adevărat, merită să ne rămână peste timp?! Un bărbat ce, pare-se, îndeplinea funcția – cam aproximativ definită – de paznic, ne-a spus că „s-or apucat ei de ceva, uitați-vă că rad pământul, nu știu pentru ce, dar ei zic că or primit ceva bani, să poată face cumva, să salveze ce se mai poate salva… știți cum se zice, nădejdea moare ultima… să mai veniți, că doară o fi bine…”.

Când să ne despărțim, Alin Lăzărean ne-a mai spus, simplu, natural, fără enfază, că orașul este preocupat ca, mai întâi de toate, lucrurile, să funcționeze. Și, dacă se poate, să funcționeze bine. Nu-l cunosc pe edilul-șef al Ineului, dar dimineața petrecută în oraș – a mai fost și plimbarea pe bulevard, și nostalgia acelor luni de toamnă pe care le-am petrecut ca tânăr stagiar acolo – mi-a dat un semtiment tonic pe care tare aș vrea să-l pot păstra cât mai mult.

Și a fost o zi frumoasă la Ineu: toamnă luminoasă și perspective care merită urmărite în dezvoltarea lor.

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.