Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice aglomerate din Arad

Autoritățile arădene au anunțat, miercuri, că se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, cu potențial de aglomerare, începând cu data de 16 septembrie 2011.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat Hotărârea nr. 141/15.09.2021, prin care:

Se instituie începând cu data de 16.09.2021 obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise din județul Arad de genul piețelor, târgurilor, bâlciurilor, talciocurilor, spațiilor comerciale, stațiilor pentru transportul în comun, fără a se limita la acestea, precum și în alte zone cu potențial de aglomerare și unde nu se organizează controlul epidemiologic la accesul în perimetru;

Se instituie începând cu data de 16.09.2021 obligativitatea purtării măștii de protecție pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ din județul Arad, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.

Conform autorităților, comitetele locale pentru situații de urgență din unitățile administrativ-teritoriale din județul Arad au obligația identificării spațiilor publice deschise unde se impune purtarea măștii de protecție și informării populației prin toate mijloacele avute la dispoziție, prin mijloacele mass-media, prin afișare fizică în locurile respective, precum și pe internet (pagini web ale primăriilor, conturi oficiale pe rețelele de socializare).

„Am decis să implementăm și în județul nostru obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise cu potential de aglomerare. Este o măsură temporară, lăsată de hotărârea de guvern la latitudinea comitetelor județene pentru situații de urgență, fiind luată din cauza creșterii constante a numărului cazurilor de infectare și implicit a incidenței COVID-19 la nivelul județului și a unor localități. În municipiul Arad, de exemplu, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad raportează miercuri o incidență de 1,04 cazuri/1.000 de locuitori, la 184 cazuri active, în timp ce în urmă cu două săptămâni, la începutul lunii septembrie, se raporta o incidență de 0,45 la 80 de cazuri active. Sperăm să nu ajungem în situația de a implementa restricțiile mai dure prevăzute în legislație în multe localități.

De aceea este important să adoptăm o atitudine preventivă, să purtăm masca de protecție și în locurile aglomerate din exterior și, bine-nțeles, să ne vaccinăm. Întăresc încă o dată apelul la vaccinare, aceasta fiind calea cea mai sigură pentru prevenirea contactării virusului, diminuarea numărului de cazuri grave și implicit ridicarea presiunii asupra sistemului medical. În calitate de Prefect al Județului Arad transmit cadrelor medicale ce activează în spitalele arădene succes în lupta cu virusul și multă putere de muncă pentru a depăși cât mai repede acest nou episod de creștere a numărului cazurilor de COVID-19”, a declarat prefectul județului Arad, Toth Csaba.

Precizăm că în conformitate cu Ordinul comun 699/67/2021, este obligatorie (în vigoare) purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă (excepțiile sunt regăsite în Ordinul comun 874/81/2020) și în spațiile comerciale.

VEZI Hotararea CJSU

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.