În 1921, Fraţii Neuman erau proprietarii a două unităţi agroalimentare: Fabrica de spirt – Drojdie şi Moara.
Moara, cu un capital social de 10 milioane lei, şi 220 muncitori, avea o capacitate zilnică pentru măcinat 35 vagoane de cereale. În anii următori, numărul angajaţilor firmei, muncitori şi funcţionari, a crescut la 500.
Conducerea a fost asigurată prin directorul general Horan Emanuel, directorul economic Herman Gyula, secondaţi de Arnold Fux şi directorul tehnic, Specht.
Pentru desfacerea produselor în România, Fraţii Neuman au înfiinţat o reprezentanţă la Bucureşti, fără a renunţa la cea din Viena.
Produsele morii, griş, făină, tărâţe erau comercializate, în continuare, pe întreg cuprinsul ţării, prin intermediul reţelei de depozite şi agenţii, înfiinţate în întreaga ţară, mai importante fiind: Agentura Comercială Generală SA – Cluj, Wersz Ignatie – Oradea, Argus – Deva, Szimany R. – Arad, Producta Fischer Dezideriu – Timişoara, Mayer Dremer – Cernăuţi, Victor Seifert – Braşov, Schauer Jaques – Arad, Reitter J.& Fiul – Satu Mare, Fraţii Ceres&I. Kranner – Bucureşti, Albert E. Cohen – Ploieşti, Fodor Ludovic – Timişoara, Globus SA – Brad.
De asemenea, au fost lărgite relaţiile comerciale externe, printre cei mai fideli clienţi fiind firmele: A Schleimer – Trieste, Scholler&Co. – Viena, H. Gellert – Insbruck, Heller&Csalan – Budapesta, dr. Max Fejer – Bratislava.
La 20 august 1921, morii i s-au acordat înlesnirile şi foloasele Legii pentru încurajarea industriei naţionale, care au constat din: scutire de vamă pentru maşini, părţi ale acestora, accesorii etc, necesare producţiei, care nu puteau fi procurate din ţară, alături de reduceri pe transportul CFR.
În 1922, în vederea modernizării, a fost majorat capitalul social la 50 milioane lei. Pentru aceasta, au fost emise, pe piaţa de capital, acţiuni, fabrica fiind transformată în societate anonimă.
Intreprinderea şi-a schimbat şi denumirea, devenind Fraţii Neuman, Moară cu aburi.
Cu toate acestea, investiţiile acestei perioade au fost mici, cuprinzând doar câteva achiziţii de noi dispozitive, necesare modernizării instalaţiilor. Astfel moara a fost dotată cu un aparat pneumatic pentru transportul grâului (1924) şi cu un Aparat Sprinkler (1925). (…)
Lipsa materiilor prime, rezultat al producţiilor cerealiere slabe, a avut efecte importante asupra morilor, fapt care a determinat aplicarea şi în Arad a regimului de reglementare a consumului.
Astfel, în 1924, guvernul a instituit înfiinţarea pe lângă Ministerul Agriculturii şi al Domeniilor a unei Comisii pentru aplicarea regimului făinei şi pâinii.
Corespunzător acestei structuri, a fost impus standardul pâinii, de 22%, pentru făina neagră, în extracţie.
De asemenea, de la această dată s-a îngăduit brutarilor posibilitatea aprovizionării cu făină, de la orice moară, dar Primăria era obligată să ţină o evidenţă precisă a stocului de grâu din mori, raportat la necesarul populaţiei din Arad.
Într-un raport al primarului, din 9 aug. 1924, către Ministerul Industriilor şi Comerţului, se prezintă faptul că, de două săptămâni, pe motivul reparaţiilor, dar mai ales a lipsei de grâu, care încă nu a fost secerat în Arad, nu mai funcţiona nici o moară.
Spre toamnă, după seceriş, în noiembrie 1924, în depozitele Morii Neuman se aflau următoarele produse: grâu–420 t., făină lux–1.480 t., făină pentru fiert–400 t., făină semineagră – 280 t., făină neagră – 230 t.
Pentru a rezista concurenţei, Societatea anonimă industrială a Fraţilor Neuman a solicitat primăriei, la 4 mai 1925, aprobarea majorării preţului făinei, care nu mai corespunde cu preţul real, de pe piaţă a grâului.
Se motiva prin faptul că, deşi aprovizionarea populaţiei şi a garnizoanei militare din Arad se face de către această firmă, pe preţurile practicate afacerile merg în pierdere. (…)
De asemenea, se atrăgea atenţia asupra concurenţei neloiale practicate mai ales de către fermierii din Pecica, care vând grâul de acasă, la preţuri ridicate fără nici un fel de contribuţie pentru stat.
Mărirea spaţiilor construite a permis depozitarea în magaziile Neuman a cerealelor recoltate de pe suprafeţele agricole ale primăriei, începând cu 1926.
sursa: Monografiile oraşului Arad – Cartierul Gai, Volumul I, prof. Horia Truţă
