Ziarul electronic al arădenilor

Momentul în care a fost instaurată administrația românească în Arad, reconstituit după 100 de ani

GALERIE FOTO Momentul în care, acum 100 de ani, a fost instaurată administrația românească în Arad a fost reconstituit, vineri, în centrul municipiului.

La evenimentul care s-a desfășurat în fața Primăriei Municipiului au participat reprezentanții administrație locale, ai Armatei, ai Bisericii, veterani de război, primarii din județ, dar și aproximativ 2.000 de spectatori.

Astfel, la ora 19.00, ora la care Regimentul 6 Vânători a intrat în Arad, în 17 mai 1910, sub comanda colonelului Teodor Pirici, a fost făcută o reconstituire a acelor momente, protagoniști fiind, vineri, militarii din Cetatea Aradului, care au defilat în uniforme asemănătoare cu cele purtate de Armata Română, în urmă cu un secol.

În centrul Aradului a fost refăcut momentul în care colonelul Pirici a fost întâmpinat de primarul dr. Sarkany. „Am venit la Arad în numele regelui Ferdinand, regele tuturor românilor. Armata Română are ordinul să ocupe orașul Arad. Armata Română a venit ca să apere orașul. Fiți convins că toate măsurile pe care le vom lua vor avea drept scop numai interesele poporului, fără deosebire de confesiune și naționalitate“, a fost mesajul transmis primarului, acum 100 de ani, de colonelul Teodor Pirici.

Acest moment a continuat cu marșul militarilor, aceștia fiind întâmpinați  cu sute de buchete de flori.

După finalul reconstituirii, a urmat o paradă a portului popular, la care au participat 50 de comunități din toate zonele etnografice ale județului Arad.

În cadrul evenimentului de vineri, pe un ecran montat zona centrală, a rulat un film în care erau prezentate imagini cu militarii, de acum 100 de ani, dar și scrisorile acestora de pe front.

Pe scena din centrul Aradului au urcat reprezentanții administrației locale, primari din județ, dar și veterani de război.

În discursul rostit cu prilejul acestui moment istoric, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus că „acest oraș trebuie respectat mai mult“.

„Aradul, capitala politică a Marii Uniri. Așa a întâmpinat Armata Română acum 100 de ani. Limba nu ne-a luat-o nimeni. Am vorbit românește și acasă și la câmp, și în pădure, și în războaiele Imperiului. Credința nu ne-a luat-o nimeni și mulțumim Bisericii că a fost întotdeauna lângă noi și ne-a dat speranța Unirii. Când politicienii intelectuali transilvăneni s-au ridicat și în 14 noiembrie 1918 au spus că se rup de Budapesta și se unesc cu țara, au pus interesele României înainte și nici măcar interesul Aradului nu l-au pus înainte. Și au făcut Adunarea de la Alba Iulia, acolo unde Mihai Viteazul făcuse prima unire. De aceea, ei au pus întâi România în primul rând, pentru că românii sunt importanți. Acest oraș trebuie respectat mai mult. (…) Cum acum 100 de ani de aici de la Arad a plecat Marea Unire și astăzi spunem că tot de aici de la Arad vom fi primii care apărăm libertatea acestei țări și demnitatea ei. La mulți ani, Arad! La mulți ani, Armată Română, Dumnezeu să ne binecuvânteze de aici încolo“, a spus Gheorghe Falcă.

Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la instaurarea administrației românești în Arad, timp de două zile, Primăria Municipiului și Centrul Municipal de Cultură au mai organizat mai multe manifestări, printre care un concert simfonic de gală, conferința internațională „Începuturile administrației naționale în Centrul și Sud-Estul Europei după Marele Război“, expoziții, dar și lansări de carte.

text&foto: actualitati-arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.