Ziarul electronic al arădenilor

IGPR: Taxa de cazier judiciar nu se mai plăteşte de la 1 februarie

Taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar nu va mai fi valabilă începând cu 1 februarie, când intră în vigoare Legea nr.1/2017, prevederea fiind valabilă atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române(IGPR).

„Prin Legea nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce intră în vigoare la data de 1 februarie 2017, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice.

Astfel, începând cu această dată, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, nu se va mai solicita chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei”, se arată într-un comunicat al IGPR, postat pe pagina de internet a instituţiei.

Poliţiştii susţin că de la 1 februarie cei interesaţi trebuie să depună personal o cerere-tip, cu datele complete de stare civilă, motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, aceasta fiind însoţită de un act de identitate, fără să mai fie necesară achitarea taxei şi prezentarea dovezii.

„Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor.

Aceste adeverinţe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar şi se utilizează exclusiv în străinătate.Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora. În ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public. În străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila”, se arată în comunicatul poliţiei.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor în termen de 10 zile de la data solicitării, susţin poliţiştii.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.