Un cunoscut lanț de supermarket-uri a avut ideea ca, în preajma Crăciunului, să ofere cumpărătorilor posibilitatea de a-i bucura pe cei dragi, în seara de Ajun, sub bradul împodobit, cu o carte (cel puțin).
O selecție variată și bogată. Pentru toate vârstele, pentru toate gusturile. Și, mai ales, pentru toate buzunarele!
Ca pe vremuri „Biblioteca pentru toți”, acum erau expuse titluri din „marea” literatură la prețuri care, chiar așa, te îndemnau să cumperi cărți „la kilogram”. Atât erau de ieftine!
Și cum să nu te bucuri să vezi oameni de toate vârstele, oprindu-se și frunzărind – măcar – cărțile care, pe deasupra, erau și foarte frumoase?!
„Dragă, uite aici, stau în fața lor… Să-ți zic ce am găsit?”.
Un tânăr strângând în mână vreo trei sau patru cărți în vreme ce-și ținea, cu dificultate, telefonul lipit de ureche. Se vedea că încerca să nu scape nici cărțile dar nici ceea ce i se spunea de la celălalt capăt al… firului.
„Da, uite am găsit aici, este… Și ailaltă, despre care mi-ai spus, da, este și aia… Le-am pus deja în coș… Da, un chilipir… La prețul ăsta facem niște pachete și dăm la toată lumea… Păi da, că-s ieftine și-s chiar faine, o să vezi și tu… Cum, tu le-ai văzut deja? Atunci trebuie că știi cât de frumos colorate sunt. Cele mai multe-s trase și-n țiplă!”.
Am mai rămas ceva vreme, să-l văd cum o să se descurce cu cele pe care le strângea, să nu cadă. În timpul ăsta, se pare că de „dincolo” veneau și alte sugestii… Propuneri… Mă rog, după cum răsuna vocea în receptor, puteau fi și… ordine.
„Da dragă, am în înțeles… nu, n-am să le iau pe toate, fii sigură… că nu toate-s… da, așa cum spui tu, dragă… Dar uite, am găsit aici o carte interesantă. Cred că e pentru copii. Cu niște animale pe copertă, da, un urs alb și o cupolă de circ, da… și nici nu-i cine știe ce groasă… Prețul? Da, tot atâta ca și celalalte… Și-i în țiplă și asta… Cum îi zice? Aha, da, uite să văd cum îi zice…”.
Și, abandonându-le pe cele pe care le strânsese până atunci pachet, o ridică pe cea cu „animale” pe copertă. O răsuci cu interes pe-o parte și pe alta, se vedea că-l preocupa ca țipla să fie intactă, apoi recuperă telefonul din grămada de cărți și raportă cu o voce care vădea în modul cel mai clar, o ușoară nedumerire:
„Auzi dragă, îi zice «Fram,ursul popular»! Da, ursul popular…”.
Apoi, tăcere. Câteva secunde doar. În receptor se auziră, apoi, niște sunete bizare, puteau să fie orice, provenind de oriunde, dar, oricum, purtau cu ele o grămadă de decibeli greu de suportat. Chiar de stăteai la ceva distanță de omul cu telefonul.
„Bine dragă, bine, am înțeles… Am vrut doar… știi, cărțile astea cu animale… ți-au plăcut cândva… și mai ales dacă am văzut că e ceva, vezi tu, cu circ, cu animale… popular… Dar dacă nu, atunci nu! Așa să fie. Că din astea cu urși, ce să zic… nu se mai poartă, ai dreptate! Nici la circ nu-i mai aduc, cine știe de ce…”.
Lepădată cu un soi de dispreț superior, cartea, protejată temeinic de țipla rămasă intactă, își reluă locul printre celelalte ce-și așteptau cumpărătorul. Toate în țiplă, toate având coperți cartonate, frumos colorate, toate cu prețuri atrăgătoare.
Dar ea, cea cu Fram sărăcul, pare că n-a fost pe placul zelosului colecționar de coperți.
Ce să-i faci? Se vede treaba că alde Fram nu se mai poartă.
Nu-i suficient de… popular!
Silviu Rațiu
Februarie, 2016
