Puţină lume ştie care este legătura dintre Schitul Muntele Mic din judeţul Caraş Severin şi Biserica Ortodoxă din Covăsînţ din judeţul Arad.
Şi totuşi acesta există, realizată de către Academicianul Corneliu Micloşi, prin donarea de către acesta, în anul 1946, a machetei acestei bisericuţe.
Academicianul Cornel Mikloşi s-a născut pe data de 5 martie 1887 în Covăsînţ, fiind fiul lui Ioan Mikloşi (Miclăuş) – preot ortodox la biserica din localitate între anii 1886-1912 şi Melania, fiica preotului Maximilian Balint.
Studiile gimnaziale le-a făcut la şcoala din Covăsînţ (care astăzi îi poartă numele), după care a urmat clasele liceale la Gimnaziul Superior Regal (actualul Colegiu Moise Nicoară), iar studiile universitare la Universitatea Tehnică Maghiară din Budapesta.
Pe lângă prodigioasa activitate ştiinţifică, didactică şi de inventator, a fost şi un credincios destoinic, asupra acestei laturi a personalităţii sale punându-şi amprenta educaţia religioasă primită în copilăria petrecută în familie la Covăsînţ.
Corneliu Mikloşi este şi ctitorul schitului de pe Muntele Mic, iar în 20 iulie 1946 participă la pelerinajul organizat de Eparhia Caransebeşului cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ilie, care este şi hramul acestei biserici.
Drept mulţumire pentru efortul depus la construirea acestui lăcaş de cult şi a monumentului eroilor bănăţeni din lupta pentru reîntregire, sau Crucea de pe Muntele Mic, primeşte de la Prea Sfinţia Sa Veniamin, episcop de Caransebeş, macheta schitului.
În toamna anului 1946, venind în vizită în localitatea unde s-a născut şi a copilărit o donează bisericii ortodoxe din localitate.
De atunci, acesata ocupă un loc de cinste, în altar pe Sfânta Masă, deasupra chivotului, ca un mod de recunoştinţă şi aducere aminte a familiei Mikloşi.
surse:
Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi – Monografia comunei Covăsînţ, Editura Mirador 2012
Foaia Diecezană, Anul LXI nr. 32-33, Caransebeş, 4 august 1946