Ziarul electronic al arădenilor

Burg Sonnberg şi prinţesa Ileana de România

Schloss_Sonnberg_Westfassade1Fostul castel Sonnberg se află la sud-vest de localitatea Sonnberg în Niederösterreich-Weinviertel, aproximativ  2 kilometri sud de Hollabrunn.

Clădirea este considerată monument istoric și este folosită de administrația închisorii Sonnberg.

Castelul, atestat documentar pentru prima oară în anul 1177, sub numele de Sunnenberg, se află în afara castelului de astăzi. Familia după care a fost dat numele castelului există în regiunea Hollabrunn încă din 1066.

Rolul acestui castel era de a asigura paza vechii străzi comerciale spre Mähren (Morava) și Böhmen (Boemia).

Castelul a fost distrus în 1231 de ducele Friedrich II, dar a fost reconstruit pe malul râului Göllersbach, un afluent de stânga al Dunării. În secolul al XIII-lea, familia Sonnberg a devenit deosebit de puternică. Ultimul membru al ei a murit în 1400. Castelul a fost preluat de-a lungul anilor de diverși moștenitori, dar a fost după aceea sistematic vândut și cumpărat atunci când aceștia au ajuns să aibă dificultăți financiare.

Din această cauză castelul a fost un timp și împărțit, apoi reunit și de-a lungul anilor și-a tot schimbat proprietarul până în 1596 când a fost preluat de un mareșal al împăratului Rudolf al II-lea care l-a restaurat în stilul renascentist târziu și i-a adăugat patru aripi de clădire.

În timpul războiului de 30 de ani, castelul a suferit stricăciuni, iar apoi a fost cucerit de suedezi, în 1645.

În cele din urmă, după mai mulţi proprietari, prin moștenire sau cumpărare, în anul 1934, castelul a fost vândut prințesei Ileana de România, soția arhiducelui Anton von Habsburg-Lothringen.

Pasionat de zbor, acesta a  lăsat să se construiască lângă castel un aerodrom privat. În timpul celui de-al Doilea a Război Mondial, prințesa Ileana a înființat în castel un spital militar pentru soldații români.

După terminarea războiului, clădirea a fost ocupată de ruşi, care au folosit-o drept cazarmă și care au devastat-o complet.

În 1955, arhiducele a vândut castelul administrației justiției republicii austriece care a înființat pe arealul de aici o închisoare modern, pentru aproximativ 250 de deținuți.

Clădirea principală, care a fost restaurată între 1963-1965 și 1971-1973, este folosită de administrația închisorii.

Castelul, aflându-se astăzi în arealul de siguranță al închisorii, nu se vede de afară și nici nu se poate vizita.

Aspectul actual se datorează lucrărilor de renovare din Renaissance (1560-1963) și Barock (1730-1735) și este o construcție care are 4 aripi, acoperită cu țiglă. Turnul porții are o înălțime de 17 m și o grosime a zidurilor de 2,25 m. El este înconjurat de o terasă mărginită de o balustradă, deasupra căreia se află un pavilion în opt colţuri.

Fostul balcon din partea din faţă a grădinii a fost acoperit de zidirea unor trepte deschise. Arcadele şi coridoarele deschise din partea de vest și est ale curții au fost și ele zidite la sfârșitul secolului al XXVII-lea.

În mijlocul curții se află o fântână-Renaissance, ca un capiteliu (sec XVI). Deoarece castelul a fost devastat complet în 1945 s-au păstrat în general doar părțile care au fost bine fixate pe pereți. Astfel, este tavanul unui salon împodobit cu o pictură care o arată pe Diana și Aktaeon.

Părțile de deasupra porților sculptate arată scene cu natură moartă din al treilea trimestru al sec. al XVIII-lea.

Într-una din săli există încă un plafon, care mai târziu a fost văruit și a fost ornat cu capete de îngeri de plastic.

Tot acolo se mai găsesc și două uși din lemn care sunt ornate din belșug. Într-o altă sală se mai găseşte o sobă de teracotă deosebit de frumoasă în stil baroc.

În afara închisorii de-o parte și de alta a intrării străjuiesc două căsuțe de portar pătrate care provin de la sfârșitul sec. al XVII-lea.

Rodica Roșca

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.