Ziarul electronic al arădenilor

A crede sau a nu crede

silviu-ratiu111111111111111111121221-150x150Fără îndoială, Richard Dawkins este un om de știință celebru, un biolog de mare calibru. Rezultatele activității sale stiințifice au fost recunoscute pe toate meridianele.

Cu toate acestea, R. Dawkins a simțit că  nu-i de îndeajuns. Așa că, s-a hotărât să-și facă cunoscute opiniile și-ntr-un alt domeniu. S-a și pregătit temeinic pentru asta, făcând multă risipă de energie.

E o altă poveste că nimeni nu i le-a cerut. Opiniile, vreau să zic. S-a pus să le așterană pe hârtie – până aici, nimic rău – și să le răspândească în lume cu ajutorul tiparului. Așa a apărut o carte care a trezit, de la început, discuții aprinse, controverse. Nu de puține ori, iritare și chiar stupoare.

„Himera credinței în Dumnezeu” – așa se intitulează cartea semnată de Richard Dawkins. O carte în care domnia sa își expune gândurile în legătură cu o chestiune și așa controversată: problema existenței lui Dumnezeu, a credinței (sau a necredinței) într-un Dumnezeu infailibil, omnipotent, omniscient, universal și imanent.

În sine, faptul că un om cu celebritatea lui R. Dawkins a ținut să-și expună opiniile, nici că ar fi o problemă deosebită. După cum nici faptul că domnia sa a apropiat subiectul de pe poziția unuia care a ales să nu creadă că Dumnezeu ar exista.

Știm foarte bine: a crede sau nu în Dumnezeu este o chestiune de opțiune. Alegi să crezi sau să nu crezi. Nimeni nu te poate sili să o faci într-un fel, sau altul.

Nici Dumnezeu n-o face!

Domnul Dawkins a ales, cum singur o declară oricui este dispus să-l asculte, să nu creadă. Pentru că nu s-a dovedit științific, Dumnezeu nu există!

E dreptul lui, toate lucrurile ar fi în regulă până aici.

Numai că, R. Dawkins nu s-a oprit aici. Deși ar fi putut s-o facă.

Mai mult, cred că ar fi trebuit s-o facă!

Domnia sa a ales să meargă mai departe și să le spună tututor celor care au ales altfel decât a făcut-o el, că sunt demni de milă. Acuzându-i de fanatism, de atașament la o credință irațională. Mai spune R. Dawkins că, a fi credincios ar fi o jignire a intelectului uman; că cei care încearcă să explice lumea printr-o altă metodă, printr-un alt limbaj decât cel al științei, sunt pur și simplu idioți. Teologia nu are ce căuta în viața oamenilor. Că religia, așa cum o știam din scrierile lui K. Marx, ca fiind „opiu pentru popoare”, e chiar mai rău, e o himeră periculoasă pe care știința ar trebui să destrame cu orice preț.

Ce credință, care credință!? Divin, Dumnezeire, transcendență? Abureli.

Nu am pretenția că aș deține monopulul adevărului. Cine ar putea să-l aibă, fără să-l supere pe Dumnezeu? Știu doar atât: că domnul Dawkins ar fi putut să-și facă un serviciu imens dacă, în această chestiune, ar fi tăcut. Sau, măcar să-și fi păstrat părerile pentru sine. Să le fi împărtașit la o cafea, pufăind vălătuci de fum de țigară fină.

Nu poate fi nimic mai dureros pentru un om decât să nu mai știe dacă ceea ce crede el că e lumină, e, de fapt, un întuneric greu. Atât cât să-ți tulbure dreapta judecată.

Așa cred că se întâmplă și cu acest om pe care, culmea, Dumnezeu l-a binecuvântat cu o minte sclipitoare.

Să-l contești pe Dumnezeu nu e, la urma-urmei, o crimă. Eventual – și dintr-o perspectivă deistă – o greșeală regretabilă. Dar, să te socoți singur înțelept, unic deținător al adevărului, strigând în gura mare că Dumnezeu nu există pentru simplu motiv că știința nu a demonstrat existența Lui, e cel puțin hazardat.

Nu de mult, într-o emisiune a unei televiziuni locale, maestrul Dorin Frandeș a fost întrebat de moderator: „Cum credeți că arată Dumnezeu?”.

Răspunsul a fost scurt: „Dumnezeu nu arătă într-un fel sau altul. El este!”.

Atât și nimic mai mult.

Silviu Rațiu

Aprilie, 2013

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.