Ziarul electronic al arădenilor

Bref. Marionetă sau prizonier de lux?

De câteva luni bune, Aradul are un nou primar. Oamenii – mulți, puțini, nu mai contează acum – l-au votat pe domnul Bibarț cu speranța că domnia sa va face bine și își va pune în aplicare un program AL SĂU.

Un proiect în care să regăsim trăsături ale unei personalități despre care am îndrăznit să credem că se distinge prin hărnicie, onestitate, disponibilitate la efort, creativitate și îndrăzneală.

Îndrăzneala de a construi din temelii, îndrăzneala de a da la o parte tot ceea ce l-ar putea împiedica să avanseze pe calea progresului. Îndrăzneala de a se lua în piept – la nevoie – cu orice și cu ORICINE ar încerca să-l oprească.

Nu de alta, dar „timpul” unui demnitar ales se măsoară în unități fixe și, din păcate, foarte scurte. Chiar de ni se pare, patru ani sunt foarte scurți atunci când privim la ei din perspectiva istoriei unui oraș. A unei comunități de oameni, cu nevoie, cu așteptări și cu vise. Fiecare și toți la un loc. Să recunoaștem, nu-i un lucru de apucat.

Așa mă așteptam să gândească și domnul Bibarț.

Cine știe, poate că, în forul său intim, așa o fi făcând.

Doar că, după ce se poate vedea, eu unul – și câțiva, destui, vă asigur – nu putem spune că domnul Bibarț ne-ar oferi prea multe prilejuri să putem zice „Ei da, am făcut, de data asta, o alegere bună!”.

Știu, mi se va putea spune că e prea scurt timpul ce a trecut de la alegerile care au consfințit izbânda – electorală – a domnie sale.

Numai că domnul Bibarț nu a aterizat de nicăieri pe scaunul de primar. Domnia sa a mai fost și prefect(!) ca să nu vorbim de perioada cât a fost viceprimar și, mai apoi, primar interimar.

Cu alte cuvinte, atunci când a fost „confirmat” pe funcție, știa foarte bine ce și cum în funcția asta. Nu a fost parașutat pe o „terra incognita”. Nu, Aradul îi era deja cunoscut, cu bunele, cu relele. Sau ar fi trebuit să-i fie. Cunoscut, aș vrea să zic. Și, dacă e să credem că plimbările nocturne nu-s doar de plăcere, atunci e clar că domnul Bibarț nu de informație, de cunoștință duce lipsă.

Nicidecum.

Deci, nu lipsă de experiență, nu lipsă de cunoștință și nici de informație. Atunci care să fie motivele lipsei de performanțe ori a lipsei de relevanță în activitatea primarului Bibarț?! De ce sunt atâți arădeni nemulțumiți?

Răspunsul nu poate fi, în nici un caz, unul simplu. Mai cu seamă că domeniul despre care vorbim este extrem de sensibil și pentru că încărcătura de subiectivism cu care este tratat poate deforma foarte ușor imaginea de ansamblu.

Un lucru este cert, în ce mă privește: până la proba contrarie, nu am să mă îndoiesc de faptul că domnul Călin Bibarț este un om cu bună credință. Și – sub aceeași rezervă – animat de bune intenții.

Lucrurile acestea constituie argumente care pledează în favoarea domniei sale. Ar fi, însă, păcat să fie singurele. O vorbă înțeleaptă ne atrage atenția că drumul către iad este pavat cu bune intenții…

Ce se întâmplă, totuși, cu primarul de Arad?

Unii se tem  că domnia sa nu este decât o marionetă împinsă în față de niște sforari diabolici. Și că, în felul acesta, ei își pot perpetua exercițiul beneficiilor dobândite în timp, sub administrații succesive mai mult sau mai puțin „binevoitoare”.

Asta ar explica apatia cu care domnul Bibarț se manifestă în spațiul public vis a vis de probleme de amploare – unele chiar stringente – care preocupă locuitorii orașului – și se pare, numai pe ei.

De ar fi să detaliez, cred că aș depăși cu mult spațiul destinat acestui eseu și tot nu aș reuși să ajung la capăt.

A doua alternativă pe care o auzi circulând prin târg este cea care-l înfățișează pe domnul primar ca fiind un prizonier al unor interese profund oneroase, venind tot dinspre niște personaje înfipte adânc în afaceri cu banii statului. Și cum statul este, vrem – nu vrem, un bun „platnic” atunci când „știi” cum să-l faci să plătească, e nevoie de cineva care, stând cuminte de cealaltă parte a mesei, să pună semnatura, docil, fără comentarii, pe actele de plată.

Și, s-ar părea, pentru motive care ne scapă, domnul primar a ajuns într-o astfel de ipostază: legat de mâini, el nu poate face altceva decât ceea ce „băieții șmecheri” îi dictează.

În nici una din cele două alternative, nu văd prea bine viitorul Aradului pe termen scurt. Un primar captiv lasă mână liberă unor planuri în care unicul scop este umplerea unor buzunare care nu vor fi niciodată destul de pline.

Înconjurat de personaje dubioase ori pur și simplu incapabile, un astfel de primar va falimenta, dar va conduce, chiar și fără să vrea, spre faliment și comunitatea în fruntea căreia a fost așezat.

În final, un gând ca o nădejde: ce bine ar fi ca domnul Bibarț să mă – să ne – contrazică prin fapte concrete, care să dea adevărata valoare a capacităților, a experienței, dar mai ales a determinării sale în funcția pe care, cu speranță, arădenii i-au încredințat-o. Pentru cel puțin patru ani.

Dar, oare, vrea?

Dar, oare, poate?

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.