Procesatorul de plăţi electronice Netopia Payments a anunţat un nou parteneriat cu Grup West, dealer auto şi operator de turism din vestul ţării, prin care clienţii acestuia vor avea la dispoziţie soluţii moderne de plată atunci când achiziţionează maşini şi vacanţe.
„În urma acestui parteneriat, clienţii Grup West îşi pot cumpăra un autovehicul nou sau second-hand din gama BMW, Saab, Opel şi Chevrolet, utilizând portofelele electronice de Bitcoin sau aplicaţia mobilPay Wallet, folosind orice card Visa sau Mastercard”, se arată într-un comunicat de presă remis de Netopia Payments.
Aceste operaţiuni sunt posibile în showroom-urile grupului din Arad, Oradea și Satu Mare, prin intermediul aplicaţiei mobilPOS, dezvoltată de Netopia Payments.
De asemenea, orădenii au de acum posibilitatea achitării pachetelor de vacanţă, a biletelor de avion şi a altor servicii turistice, cu aplicaţia mobilPay Wallet sau portofelele digitale de Bitcoin, în agenţia de turism West Imperial Tours din Oradea, parte a grupului de firme Grup West, potrivit companiei.
„Prin acest parteneriat, clienţii Grup West vor beneficia de o serie de metode de plată moderne, ancorate în lumea din ce în ce mai digitalizată în care trăim, având astfel posibilitatea să o aleagă pe cea care li se potriveşte cel mai bine. În plus, aplicaţia mobilPOS le va facilita şi eficientiza experienţa de cumpărare, indiferent că vorbim de portofelul digital mobilPay Wallet sau de portofelele electronice de Bitcoin”, a declarat directorul general şi fondatorul Netopia Payments, Antonio Eram.