Ca şi în alte localităţi din judeţul Arad şi în comuna Covăsînţ portul popular a cunoscut, în timp, anumite schimbări.
Portul popular femeiesc
Iniţial, portul popular femeiesc de vară a fost alcătuit din spătoi, poale şi cârpă dinainte. Spătoiul avea mânecile prinse pe umeri.
Cele mai vechi erau foarte largi şi aveau pânza luată fie în lungime fie în lăţime. Când erau croite pe lăţimea pânzei, fiind foarte scurte, spătoaiele erau adăugite. Umeriţa spătoiului era ornamentată doar cu o cusutură simplă numită „ochiţi”.
Încreţitura de la gât a spătoiului era prinsă într-o bentiţă îngustă, de care era cusută fodra, fie din cipcă fie din pânză, ornamentată cu motive vegetale.
Spătoiul era tăiat în faţă şi avea, de o parte şi de alta, tighele numite „forment”. Mâneca, de un lat şi jumătate, se strângea la cot şi se termina într-un volănaş, larg, de cipcă sau pânză simplă.
Ornamentaţia pe mânecă era dispusă fie în lungime fie orizontal şi consta din motive florale (păruşene), unele alese, altele cusute cu aţă albă sau colorată, altele cu broderie spartă („hinzuite”).
După 1944, acest tip de spătoi a fost înlocuit cu spătoiul cu platcă, care se închidea pe umăr. Acest model mai nou era fără guler, cu mâneci drepte, strâmte, până la cot. Peste spătoi femeile măritate îmbrăcau un zobon din barşon negru, brodat cu fir auriu sau argintiu, cu catarame din aramă.
De asemenea, la începutul secolului XX, fetele şi femeile purtau în zilele de sărbătoare coturi după cap, din mătasă, cu ciucuri.
Mai trâziu, spătoaiele s-au purtat pe sub vizicluri, confecţionate din acela şi material ca „rocia”. Poalele, în număr de cinci, şase sau şapte, s-au purtat în Podgoria Aradului numai sub rocie.
Ele erau croite largi, din şase-şapte laţi de pânză, şi lungi până la gleznă. Iniţial au fost făcute din pânză de cânepă cu bumbac, apoi din pânză de bumbac, creţ în creţ, iar mai târziu din jolj.
Ornamentele erau dispuse în partea de jos a poalelor, să se vadă de sub rocie. Puteau să fie „tăzluite”, „cu colţi bătuciţi” cu aţă colorată sau cu cipcă. Cele din jolj erau „brodate cu hude sparte şi colţi rotunjiţi”. Rocia era făcută din material industrial: stofă, mătasă, cârtiţă, barşon.
Modelul mai vechi, cunoscut ca „rocia cu poală”, era tăiat la jumătate, continuându-se cu un voal mare. La fetele de măritat rociile erau din materiale de culori mai deschisă. În partea de sus, peste bluză se purta un „duşang” din acela şi material cu rocia.
Cârpa dinainte, era făcută din caşmir sau mătasă, din 2 laţi, pictaţi. Jur împrejur sau numai în partea de jos avea fodră. Pe cap, la sărbători, se purta cot din pană de pliş.
În preajma Primului Război Mondial, iarna, femeile purtau şubă albă, din lână ţesută în casă şi dubită, mai puţin ornamentată decât şubele de pe Valea Crişului Alb.
Totuşi la mâneci, piept şi buzunare, se aplicau ornamentate din postav negru şi roşu, peste care se broda cu bârcă.
După Primul Război Mondial, şuba a fost înlocuită cu jacheta de croială orăşenească, făcută din pluş sau postav. Femeile mai bogate, sub influenţa portului german, purtau căbate din pliş.
Cojoacele purtate iarna erau unele lungi, altele scurte. Cele lungi erau frumos ornamentate pe piept şi la buzunare, cu motive florale brodate cu bârcă colorată şi cu fâşii de piele.
Cojoacele scurte erau încheiate pe piept cu bumbi din piele de oaie. Pieptarele se încheiau pe umăr şi sub braţ. Iarna s-a mai purtat şi cotul după cap, din lână, de culoare albă, neagră, verde sau cafenie.
Fetele de măritat purtau părul împletit în 7-8 cozi strânse în jurul capului. Peste ele se aplica o agrafă mare de os, de culoare castanie, traforată, având sub ea staniol ca să se vadă modelul.
În faţă părul era făcut din colţişori (întărit cu zahăr) şi între aceştia şi părul din spate se punea „cipca”, formată din panglici colorate. Miresele au purtat cununi din flori artificiale, albe. Femeile măritate aveau părul prins în conci, acoperit cu coturi.
La gât fetele şi femeile aveau mai multe şiruri de mărgele de sticlă de mărimi diferite şi bani din aur sau argint.
Vara se încălţau cu şlarfe iar iarna mai întâi cu cizme de cordovan roşii sau negre iar mai târziu cu „păpuci cu ţug”, din piele.
Portul popular bărbătesc
Costumul popular bărbătesc a fost şi el urbanizat cu vremea. Totuşi până în anii din urmă în Podgoria Aradului au mai putut fi văzuţi oameni îmbrăcaţi în cămaşă, izmene şi zobon.
Cămaşa, făcută din 4 laţi numiţi „stani”, era lungă până la genunchi, cu tivitură de un deget. Mânecile erau din doi laţi, încreţite la umeri. Iniţial aceste cămăşi în Covăsânţ nu au avut pumnari şi guler ci erau încreţite, iar la gât se legau cu un şnur.
Ulterior modelul s-a schimbat, s-au introdus pumnarii, care erau laţi de 3 degete, foarte strâmţi şi cu mulţi nasturi albi. La fel, odată cu apariţia gulerului acesta era înalt de două degete şi cu nasturi tot albi.
Izmenele, croite din 6 laţi erau lungi până deasupra gleznelor, largi şi se terminau cu o tivitură lucrată alb pe alb ca la cămaşă. De regulă izmenele se purtau legate, în cizme ori la opincă.
Deasupra cămăşii se purta un zobon de stofă neagră sau din mătasă, ultimele frumos lucrate cu borduri late de fir.
În cap, tinerii vara purtau pălărie neagră cu boruri scurte, iar cei mai în vârstă pălărie cu boruti scurte, ridicate în sus, şi cu ţintă în faţă.
La sărbători cei mai bogaţi umblau cu pălării împodobite cu flori şi fire de beteală. În zilele de lucru putrau cloape de paie şi de nuiele.
Iarna bărbaţii îmbrăcau cioareci albi ornamentaţi pe picior cu găland negru sau cioareci negri, cojoc sau piep tar din oaie, bogat ornamentat cu cusături din mătase şi şubă albă, ornamentată la mâneci şi buzunare cu postav roşu, portcaliu şi negru. Capul şi-l acopereau cu căciuli de astrahan de culoare neagră.
În picioare bărbaţii au fost încălţaţi iniţial cu opinci cu gurgui, mai apoi bocanci şi iarna cizme pe picior.
Opincile şi le confecţionau singuri. Ele erau prinse de picior cu o curea învârşită peste obială.
sursa: Monografia comunei Covăsânț, Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Editura Mirador 2012