Ce mai contează oare Ajunul pentru oamenii anului 2014?
Un ziar central, de altminteri serios, și-a deschis ediția din 24 Decembrie cu titlul „Nașterea lui Hristos, un moment misterios”, iar în interior, cititorul putea găsi o demonstrație pretins istorică din care rezultă un singur lucru cert: că, se pare, n-a existat nici un fel de naștere, a nici unui Isus Hristos.
Pentru că așa ar zice unii istorici și pentru că, vezi Doamne, nu se prea potrivesc niște date calendaristice.
Prin alte părți, Ajunul este seara când, fie pe ușa principală, fie pe hornul șemineului – proaspăt construit sau, pur și simplu cumpărat -, ori pe fereastră, apare Moș Crăciun sau, prin alte părți, Santa Claus, „Taticul din țara zăpezii” sau, pe vremuri, Moș Gerilă.
Vârât cu forța pe gâtul românilor asemeni altor „sărbători” inventate pentru a ne convinge și-n felul acesta cât de bună este „noua orânduire” și ce perspective minunate sunt deschise „omului nou” și, pentru unii, rămas cu tot ceea ce a însemnat el atunci.
Ca să nu mai spun că sunt tot mai multe locuri unde Moșul, oricum s-o fi numind, nu mai are acces în public: să nu jignească sentimentele celor care, vezi bine, nu-l sărbătoresc! Corectitudinea politică ne face (tot mai multă) curățenie prin case, prin obiceiuri, prin tradiții, prin…credințe!
Alergăm cu ochii goi de la un magazin la altul, dăm buzna-n rafturi să nu scăpăm nimic din ce „se dă” acum la reduceri sau, altfel spus, „la promoție”. Promoția de Crăciun! (Dacă e atât de iubit, de ce să aibă nevoie de „promoții”? Altfel nu-i rost să-l primească lumea-n casă?!)
Tăiem în continuare puieți de brad în prostie – cei mai mulți nici măcar nu vor ajunge să se bucure de zâmbetul unui copil și nici de luminițele unei case primitoare. Vor fi aruncați, pur și simplu, la gunoi. Și, ce-i mai rău, nu se mai pune nimic în loc. E scump și nu-i nici timp!
Ne îmbulzim peste tot, ne călcăm pe picioare, ne răstim fără rezerve și fără discriminări – e una din zlele în care lipsa de bun simț nivelează, democratic, stări, clase sociale – , cheltuim, cheltuim și iar cheltuim, cât într-un an, numai să fie! Să fie de toate… Dacă or fi slujind la ceva? Ce mai contează!
Ne mai trimitem urări. Prin sms, via email, pe facebook sau, mai rar, în plicuri de toate culorile (poștași tot mai puțin, iar pe alocuri nu-i nici cărare, ce să mai vorbim de drum până la poarta omului!).
E nevoie de ele, de urări: de văzut nu ne prea mai vedem – nu-i timp, nu-i loc, nu-i chef… Și-apoi, prea ne sunt plecați unii și alții, în patru zări și cum să-i mai îmbrățișezi altminteri?!
Așa că ne rămân cuvintele. Scrise în grabă, unele confecționate după metoda „copy-paste”, că deh, se poartă și la case mari iar scrisul de mână e… demodat, dar cuvintele, ele mai umplu golul din suflet.
Atâta cât mai pot și ele, că, nu știu cum, suntem tot mai săraci și de vorbe. La ce bun? Risipă de energie, consum de oxigen și, până la urmă la ce bun dacă ți le pot întoarce-n fel și chip și mai dai și de bucluc.
Ne vin și colindători. Tot mai puțini. Fără vlagă, terni și, iarăși, grăbiți, foarte grăbiți. Cete de care, nu știu cum, s-a lipit de la o vreme, doar zgomotul. Nu-i mai loc de tăina colindului, nu-i mai loc de pițărăi, de irozi, de nuci și cozonaci. „Ne dați sau nu ne dați… niște bani. Cozonaci și alte chestii avem și noi… „Ba, într-o zi, pe la-nceputul lui Decembrie, ne-am trezit sub fereastră cu unii cântând… plugușorul!
Stau de vorbă cu un fecioraș, vreo 7-8 ani, nu mai mult, la Mall, unde-n altă parte:
„Și ce i-ai scris Moșului” (întrebare cheie în urmă cu doar niște ani)
„Care Moș nene, care Moș?! (plictis total, dar și o brumă de oțăreală) Mama mi-a spus clar că nu-i rost, anul ăsta, de nici un „moș”, că am stricat tableta iar telefon încă nu-i timp să-mi ia…”.
„Dar bradul?!”.
„Hai nene, fii serios, de asta-mi arde mie?! Cine să-l împodobească, nene, că mie mi s-a acrit deja de când o fac”.
„Ei bine și de Cel născut în iesle, îmi poți spune ceva?”.
„Da, parcă am văzut ceva de genu’, era acolo și anul trecut, în fața teatrului parcă… Despre ăla să fie vorba!?”.
Da, despre El este vorba.
Despre Cel care s-a întrupat, da, într-o iesle, Fiu de Dumnezeu, Dumnezeu El Însuși.
Cel a cărui naștere se cheamă că ar trebui să o sărbătorim diseară.
Deși, vezi bine, nici nu-i sigur că a fost cu-adevărat și că s-ar fi petrecut…în Ajun.
Crăciun binecuvîntat!
Silviu Rațiu
24 decembrie, 2014