Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Să nu ucizi!

silviu-ratiu111111111111111111121221-150x150A ridicat Iuda pumnalul?

A încordat el arcul?

A pus el lațul în jurul gâtului celui osândit?

A bătut el măcar și un cui în palma țintuită pe cruce?

Nicidecum.

El a rămas în istorie ca întruchiparea trădării, a celui care vinde pentru un pumn de arginți.

Și dacă ar fi doar atât și ar fi de ajuns.

Dar, vezi, nu-i doar atât. E mult, mult mai mult de atât.

Iuda n-a fost doar trădătorul, cel care s-a vândut.

Ceea ce a făcut el e mult mai grav.

Într-una din numeroasele scene din Evanghelii Îl regăsim pe Isus-Cuvântul Întrupat explicând celor adunați să-l asculte ce ar trebui să înțelegem prin „împlinirea legii” – sistemul de valori spirituale, etice și morale pe fundamentul căruia s-a înalțat – și se înalță și azi – lumea creștină.

Referindu-se la cele statornice în Tablele Legii, Isus le-a atras atenția celor prezenți (era și Iuda acolo, este mai mult ca sigur!), că nu doar fapta de a lua viața aproapelui va fi judecată drept crimă. Mânia – gândul otrăvit care orbește rațiunea – este tot un fel de a omorî pe cineva.

Dar, lucru și mai grav, cel ce rostește o vorbă nepotrivită, o jignire, o insultă, un neadevăr, cel ce, vorbind, încalcă un legământ ori judecă strâmb, ei bine, el „va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Matei 5:22). Fiind vinovat de crimă. Cu atât mai grav, cu cât el nu ucide doar trupul trecător.

Ce a făcut Iuda, la urma-urmei?

A rostit niște vorbe împotriva aproapelui său. A rotunjit niște sunete care, alcătuind cuvinte, au devenit purtătoare ale morții.

A călcat, cu bună știință, un legământ al solidarității, al credinței născute din dragostea desăvârșită: dragostea pentru aproapele.

Le-a zis ălora de-l căutau, unde poate fi găsit Isus. L-a vândut din vorbe, cum ar zice unii.

Și uite-așa a ajuns cuvântul arma care ucide. Iar Iuda, nu e doar trădătorul.
Prin cuvintele  rostite în noaptea trădării, Iuda a ucis! Nimic nu mai era de spus!

Tot ceea ce s-a întâmplat după rostirea cuvintelor-pumnal a fost doar o chestie de procedură.

Silviu Rațiu

Aprilie 2013, Săptămâna Mare

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.