A ridicat Iuda pumnalul?
A încordat el arcul?
A pus el lațul în jurul gâtului celui osândit?
A bătut el măcar și un cui în palma țintuită pe cruce?
Nicidecum.
El a rămas în istorie ca întruchiparea trădării, a celui care vinde pentru un pumn de arginți.
Și dacă ar fi doar atât și ar fi de ajuns.
Dar, vezi, nu-i doar atât. E mult, mult mai mult de atât.
Iuda n-a fost doar trădătorul, cel care s-a vândut.
Ceea ce a făcut el e mult mai grav.
Într-una din numeroasele scene din Evanghelii Îl regăsim pe Isus-Cuvântul Întrupat explicând celor adunați să-l asculte ce ar trebui să înțelegem prin „împlinirea legii” – sistemul de valori spirituale, etice și morale pe fundamentul căruia s-a înalțat – și se înalță și azi – lumea creștină.
Referindu-se la cele statornice în Tablele Legii, Isus le-a atras atenția celor prezenți (era și Iuda acolo, este mai mult ca sigur!), că nu doar fapta de a lua viața aproapelui va fi judecată drept crimă. Mânia – gândul otrăvit care orbește rațiunea – este tot un fel de a omorî pe cineva.
Dar, lucru și mai grav, cel ce rostește o vorbă nepotrivită, o jignire, o insultă, un neadevăr, cel ce, vorbind, încalcă un legământ ori judecă strâmb, ei bine, el „va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Matei 5:22). Fiind vinovat de crimă. Cu atât mai grav, cu cât el nu ucide doar trupul trecător.
Ce a făcut Iuda, la urma-urmei?
A rostit niște vorbe împotriva aproapelui său. A rotunjit niște sunete care, alcătuind cuvinte, au devenit purtătoare ale morții.
A călcat, cu bună știință, un legământ al solidarității, al credinței născute din dragostea desăvârșită: dragostea pentru aproapele.
Le-a zis ălora de-l căutau, unde poate fi găsit Isus. L-a vândut din vorbe, cum ar zice unii.
Și uite-așa a ajuns cuvântul arma care ucide. Iar Iuda, nu e doar trădătorul.
Prin cuvintele rostite în noaptea trădării, Iuda a ucis! Nimic nu mai era de spus!
Tot ceea ce s-a întâmplat după rostirea cuvintelor-pumnal a fost doar o chestie de procedură.
Silviu Rațiu
Aprilie 2013, Săptămâna Mare
