Ziarul electronic al arădenilor

Unul dintre câinii care au atacat o familie din Arad a fost eutanasiat

Unul dintre cei doi câini din rasa Amstaff, care au atacat familia care îi îngrijea, doi bătrâni răniţi fiind transportaţi la spital, a fost eutanasiat, după ce a fost dus de jandarmi la adăpostul canin al Primăriei Arad, în timp ce poliţiştii fac cercetări privind deţinerea patrupedelor.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ralu Cotrău, a declarat, joi, că animalul a fost eutanasiat la cererea familiei. Proprietarii au luat această decizie pentru unul dintre patrupede, care a fost cel mai agresiv.

Instructorii canini spun că această rasă de câine este una foarte periculoasă, este ca „o armă albă“.

„Amstaff este o rasă cu o genă de luptă, iar cei care cumpără astfel de câini trebuie să aibă în vedere acest lucru. Problema este că oamenii nu iau în serios asta, iar dacă nu ştii să creşti acest câine, să îl dresezi, se pot întâmpla lucruri grave. Amstaff e ca o armă albă“, a declarat instructorul canin Ştefan Korsiczky.

Cu privire la cele două persoane rănite, doi bătrâni care deţineau câinii, aceştia au rămas internaţi şi vor suporta intervenţii chirurgicale.

„Cei doi pacienţi au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe în urma unor muşcături cauzate de câine. Au plăgi în zona abdominală şi pe antebraţe, care au fost curăţate şi dezinfectate, dar vor necesita intervenţii chirurgicale“, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz.

Poliţiştii au anunţat că fac cercetări pentru a afla dacă familia deţinea câinii cu documente, având în vedere că rasa este încadrată legal ca una periculoasă.

O familie din Arad a fost atacată, miercuri, de propriii câini şi doi bătrâni au fost duşi la spital din cauza rănilor, jandarmii intervenind în urma unui apel la 112 pentru a salva victimele baricadate într-o cameră a casei.

sursa: Agerpres

O familie din Arad, atacată de proprii câini. Oamenii, salvați de jandarmi

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.