Un muzeu Madame Tussauds a fost inaugurat la Beijing, unde alături de statuile de ceară ale unor vedete precum Leonardo DiCaprio şi Brad Pitt, apar o serie de staruri şi personalităţi din China.
Muzeul înfăţişează statuile unor vedete din domeniul cinematografiei şi muzicii, de la George Clooney până la Madonna, trecând la Johnny Depp şi Lady Gaga – staruri extrem de îndrăgite în China -, însă un loc privilegiat îl ocupă celebrităţile din China.
Astfel, printre personalităţile chineze din lumea divertismentului figurează actorul Jackie Chan, originar din Hong Kong, Brucee Lee (foto) cântăreţul Cui Jian, supranumit „tatăl“ rockului chinez, dar şi Yang Liwei, primul astronaut chinez care a ajuns în spaţiul cosmic, jucătoarea de tenis Li Na şi baschetbalistul Yao Ming, fost jucător în NBA.
O secţiune a muzeului este consacrată „marilor lideri mondiali“ – unde sunt expuse statuile lui Barack Obama şi Vladimir Putin, figura de ceară a Reginei Elizabeth a II-a şi chiar a filosofului Karl Marx.
Muzeul din Beijing, deschis într-o clădire de pe strada Qianmen, într-o zonă intens frecventată de turişti, este al 16-lea muzeu Madame Tussauds din lume şi al treilea deschis în China continentală.
sursa: mediafax.ro