Trei persoane au fost rănite într-un accident produs, duminică seara, pe DN 7 între Arad și Pecica, circulaţia rutieră fiind întreruptă în zonă.
Potrivit sursei citate, în urma impactului dintre două autoturisme, care a avut loc în zona Hanului de la Răscruce, trei persoane au fost rănite.
Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea a două persoane, șoferii celor două mașini. Potrivit ISU Arad, cele două persoane, o femeie și un bărbat, au fost predate celor de la SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță.
O altă persoană aflată într-una dintre mașini, aflată în stare gravă, a fost preluată de medicii de pe o ambulanță și transportată la spital.
Circulaţia rutieră a fost întreruptă pe DN 7, între Pecica şi Arad, la kilometrul 560+800 metri
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul soldat cu trei răniți.
UPDATE
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat, la ora 21.41, că circulaţia rutieră a fost reluată pe DN 7, între localităţile Pecica şi Arad, unde anterior traficul a fost blocat la kilometrul 560+800 metri, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu rănirea a trei persoane.
foto: ISU Arad