Ziarul electronic al arădenilor

Trafic feroviar blocat. Un microbuz a rămas pe calea ferată, la Zimandu Nou

Traficul feroviar pe ruta Arad – Oradea a fost blocat, joi seara, după ce un microbuz a rămas blocat pe calea ferată, în zona localității Zimandu Nou.

Incidentul a fost raportat înainte de ora 20.00, când un microbuz s-a defectat și a rămas blocat pe calea ferată, pe DJ 791, la Zimandu Nou.

În urma acestui incident, anunțat autorităților feroviare, trenul personal 3117, care circula pe relația Arad  – Oradea, a rămas oprit în halta Utviniș.

A fost solicitat ajutorul Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Zimandu Nou, pentru a trimite un utilaj care să ajute la degajarea căii ferate, după ce participanţii la trafic au încercat să elibereze linia.

Atât în tren, cât şi în microbuz se aflau pasageri, iar cei din autovehicul au coborât imediat ce acesta s-a defectat pe şine.

Microbuzul a fost tras de pe șine în jurul orei 20.07, calea ferată fiind deschisă traficului rutier.

În cazul în care calea ferată nu era degajată, un alt tren, care circula pe relația Iași – Oradea – Timișoara, urma să fie oprit temporar în Stația CFR Sântana.

Șoferul microbuzului a cerut ajutorul unei firme de tractări auto pentru a transporta vehiculul defect.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.