Ziarul electronic al arădenilor

Tag: medicamentele

Medicamentele, în topul modalităților de sinucidere

Social - Economic
Sinuciderea cu medicamente se situează în topul modalităților la care apelează cei care au asemenea tendințe, a declarat Doina Cosman, președintele Alianței Române de Prevenție a Suicidului (ARPS) și organizator al unei conferințe medicale, care a avut loc la Cluj, a cărei temă a fost riscul suicidar asociat utilizării produselor farmaceutice. Aceasta a precizat, pentru presă, că potrivit datelor Institutului Național de Medicină Legală ''Mina Minovici'', anul trecut, sinuciderea prin intoxicații medicamentoase și alte substanțe ocupa locul trei într-un clasament al deceselor prin acte suicidare. "Pe primul loc este spânzurarea, pe locul doi, în creștere evidentă, precipitarea de la înălțimi sau în fața vehiculelor — trenuri, mașini, și pe locul trei intoxicația. Deci, este important ca